„Născut într-un cămin unde lucrurile de strictă necesitate erau un lux, când și-a încheiat alergarea a lăsat în urmă câteva tacâmuri de argint, un pardesiu foarte purtat și o biserică – Biserica Metodistă.” Basil Miller
Viaţa lui Wesley a fost uimitoare. În timpul activităţii sale de predicator, a călătorit pe cal peste 400.000 de kilometri, în Anglia, Scoţia şi Irlanda, cu o medie de peste 35 de kilometri pe zi. Aceasta înseamnă 10 călătorii în jurul lumii. Se trezea în fiecare dimineaţă fix la ora 4 şi se ruga timp de o oră. La ora 5, ţinea prima predică a zilei. În mai bine de 50 de ani, a ţinut circa 42.000 de predici şi a scris peste 200 de cărţi.[1] La 86 de ani, într-un tur prin Irlanda, a ţinut 100 de predici în 60 de oraşe şi sate, de 6 ori pe zi, în aer liber. Cu 2 zile înainte de a împlini 88 de ani, a predicat de două ori în faţa unor mari mulţimi. Lucrarea sa a fost întotdeauna metodică, sistematică.
Un tăciune scos din foc
La vârsta de 6 ani, micul John a fost salvat din casa cuprinsă de flăcări, chiar înainte de prăbuşirea acoperişului. De aceea, deseori se referea la sine ca fiind un tăciune scos din foc.[2] A fost educat într-un spirit riguros de disciplină şi ordine, care îl va marca pentru tot restul vieţii. După absolvirea a diferite şcoli, Wesley şi-a luat licenţa la Oxford şi, ulterior, masteratul. În timpul studiilor universitare a devenit liderul „Clubului Sfinţeniei“, întemeiat de fratele său, Charles, cel care va compune peste 7.000 de imnuri creştine. Membrii grupului se întâlneau pentru studiul metodic al Bibliei, rugăciuni regulate şi discuţii religioase.
Între 1735 şi 1737, Wesley a fost invitat să predice Evanghelia băştinaşilor din statul american Georgia. La traversarea Atlanticului, a trăit momente de groază în timpul unei furtuni, dar şi surpriza de a constata că, pe măsură ce valurile deveneau tot mai agitate şi ameninţătoare, un grup de moravi cântau liniştiţi şi încrezători. În cele din urmă, furtuna s a potolit, dar furtuna din sufletul lui Wesley nu s-a liniştit până la acceptarea lui Iisus ca Mântuitor personal. Despre această experienţă, Wesley nota în jurnalul său: „Ţipete de groază se auzeau printre englezi, dar germanii cântau liniştiţi mai departe. După aceea l am întrebat pe unul dintre ei: «Nu v-a fost frică?» «Slavă Domnului, nu.» «Dar femeile şi copiii nu s-au speriat?» «Nu, pentru că femeile şi copiii noştri nu se tem de moarte.»“
Citește și: Hudson Taylor | Când munţii se dau la o parte
