Care sunt secretele unei familii fericite?

4993

Deşi este dureros, ne-am obişnuit sa auzim despre familii nefericite, în care certurile sunt la ordinea zilei iar de cele mai multe ori deznodământul este despărţirea sau divorţul. Şi cu toate acestea, există familii cu adevărat fericite. Care să fie oare secretul fericirii lor?

Potrivit unui sondaj efectuat în anul 2010 de către Institutul Pew, trei sferturi dintre adulţi consideră familia drept cel mai important lucru din viaţa lor. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului menţionează faptul că „familia este elementul natural şi fundamental al societăţii”, iar cercetătorii susţin că familia joacă un rol foarte important în fericirea şi bunăstarea oamenilor. Dar cum poţi avea o familie fericită? Care este secretul unei familii fericite? Ce au în comun familiile fericite?

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”, scria Lev Tolstoi în celebrul roman Anna Karenina. Dacă toate familiile fericite seamănă între ele, înseamnă că au ceva în comun, iar Bruce Feiler, autorul bestseller-ului The Secrets of Happy Families a analizat descoperirile recente din genetică, psihologie şi alte domenii pentru a putea trasa câteva concluzii în ceea ce priveşte metodele prin care putem avea familii fericite, notează time.com.

Unul dintre lucrurile care aduc fericirea în familie este petrecerea unui timp împreună, comunicarea şi stabilirea unor obiective comune. Feiler recomandă „şedinţe” la care să participe toţi membrii familiei şi în care să se stabilească ţintele lor ca familie, atât din punct de vedere al comportamentului, cât şi al activităţilor din timpul liber sau al altor sarcini care trebuiesc îndeplinite.

După ceva timp, în cadrul altei „şedinţe” pot discuta despre rezultatele întâlnirii anterioare şi despre următoarele obiective. Feiler a studiat cazul familiei lui David Starr, care a adoptat această metodă după care a hotărât să facă acelaşi lucru, obţinând rezultate neaşteptat de bune. Comunicarea a fost îmbunătăţită, stresul redus şi prin urmare toţi s-au simţit mai bine şi mai fericiţi.

Mai mult decât atât, cercetări efectuate asupra creierului uman de către oamenii de ştiinţă de la Universitatea California au demonstrat că acei copii care îşi planifică timpul, stabilind obiective săptămânale şi evaluând apoi rezultatele, îşi dezvoltă cortexul prefrontal şi alte zone ale creierului care se află în strânsă legătură cu controlul cognitiv şi autodisciplina.

De asemenea, Feiler recomandă „şedinţele săptămânale” în care membrii familiei să răspundă la trei întrebări: „Ce a mers bine în familia noastră săptămâna aceasta?”, „Ce nu a mers bine în familia noastră săptămâna aceasta?” şi „Ce vrem să facem săptămâna viitoare?”. Feiler relatează în cartea sa că aceste „şedinţe” le-au oferit lui şi soţiei multe informaţii utile despre despre gândurile şi simţămintele intime ale fiicelor lor.

Un alt secret al familiilor fericite constă în împărtăşirea istoriei familiei, cu bune şi rele. Cercetătorii au constatat că acei copii care cunosc trecutul familiei lor au mai multe şanse de a avea un grad mai mare de autocontrol şi încredere în sine decât alţii. Atât din nereuşitele, cât şi din succesele familiilor lor pot învăţa lecţii valoroase, care îi vor ajuta la maturitate. Vor învăţa că viaţa este compusă din suişuri şi coborâşuri şi, de asemenea, vor vedea metodele şi atitudinile potrivite în situaţii defavorabile.

Un alt element important al familiilor fericite este gestionarea conflictelor. Primul lucru care se recomandă în aceste cazuri este separarea; adică, fiecare persoană implicată în conflict trebuie să stea un timp deoparte şi să se gândească la cele întâmplate. Acest lucru va contribui la reducerea supărării şi a mâniei. Apoi, fiecare să propună trei alternative, fără de care nu se poate încheia discuţia. De cele mai multe ori, atunci când copiii propun soluţiile unei probleme, este mult mai probabil ca să le respecte, decât atunci când soluţia este impusă de către părinţi, spre exemplu. După spusele lui Feiler, „nu fi dictator dacă nu este nevoie”.

Un ingredient important care contribuie la unitatea şi fericirea familei este luarea meselor împreună. Cercetările recente demonstrează că acei copii care iau cina împreună cu restul familiei sunt mai puţin predispuşi la consumul de alcool, tutun, droguri sau la dezvoltarea tulburărilor alimentare.

Mai mult decât atât, se pare că aceştia au un vocabular mai bogat, cunosc mai bine bunele maniere, mănâncă mai sănătos, dezvoltă un grad mai înalt de stimă, au rezultate şcolare mai bune şi un comportament mai bun. Unii părinţi ar putea obiecta faptul că programul de lucru este de aşa natură încât nu pot lua masa împreună cu copiii lor. Acest lucru nu contează prea mult, deoarece nu masa în sine este importantă, ci petrecerea unui timp împreună.

Dacă am întreba o familie dacă vrea să fie fericită cu siguranţă ar răspunde că da. Însă dacă am întreba-o cât timp investeşte în familie, pentru atingerea acestui scop, probabil ar ezita să răspundă. Faptul că citeşti informaţii despre îmbunătăţirea relaţiilor şi despre metode de relaţionare pentru atingerea fericirii familiei este un semn bun. Dar este nevoie de mai mult; este nevoie să pui în practică ceea ce citeşti.

Desigur, sfaturile lui Feiler sunt doar câteva dintre recomandările prin care poţi avea o familie fericită, dar acest lucru nu te împiedică să le experimentezi în propria ta familie. La început, poate nu va fi chiar uşor, însă este foarte important să nu renunţi şi să continui să investeşti în familia ta. În mod sigur este „afacerea” care îţi va aduce cel mai mare câştig dacă investeşti când, cum şi cât trebuie în ea.