La nivelul cuplului există două realităţi emoţionale: a lui şi a ei. E un postulat pe care Daniel Goleman îl pune pe seama educaţiei construite încă din copilărie. Autorul cărţii „Inteligenţa emoţională” povesteşte, ca exemplu, ce se întâmplă atunci când jocul băieţilor sau al fetelor este întrerupt pentru că cineva păţeşte ceva.

„Dacă un băiat accidentat este foarte necăjit, ceilalţi aşteaptă de la el să se dea de-o parte şi să nu mai plângă, pentru că joaca să poată continua. Dacă acelaşi lucru se întâmplă în cazul unor fetiţe care se joacă, jocul se opreşte şi toate se adună în jur, ca să-i vină în ajutor fetiţei care plânge.” Sociopsihologul Carol Giligan explică astfel diferenţa de reacţie la şoc dintre băieţi și fete. Bărbaţii se mândresc cu autonomia şi independenţa lor, rezistând cu stoicism la greu, în vreme ce femeile se consideră parte a unei adevărate reţele de legături. De aceea, bărbaţii percep ca risc orice le-ar putea pune în pericol independenţa, în vreme ce femeile se tem de o eventuală ruptură la nivel emoţional.

Diferenţele de perspectivă între sexe pot fi o sursă importantă de neînţelegeri în cuplu. Dacă aceste neînţelegeri devin tot mai frecvente, se instalează dispreţul, care degenerează în mânie şi pune în pericol supravieţuirea relaţiei. Prognosticul pare unul foarte trist, dar Goleman vine cu soluţii concrete şi credibile. Pe trei dintre cele mai puţin intuitive le sintetizez mai jos:

1. Aminteşte-ţi că tonul negativ este și o indicaţie a importanţei subiectului în cauză. Atunci când tonul devine reperabil, notează-i prezenţa, dar nu îi permite să te împiedice să înţelegi ce vrea să transmită celălalt. Asta e ceea ce contează. Tonul este un „accesoriu”.

2. Dă de înţeles partenerului că poţi vedea lucrurile din perspectiva sa şi arată-i celuilalt că punctul lui de vedere are o valoare în sine, chiar dacă nu eşti de acord cu el.

3. Soluţionarea conflictelor depinde într-o măsură covârşitoare de reacţia emoţională a celor implicaţi. Aceasta este, în mare parte, un rezultat al experienţelor acumulate de-a lungul vieţii – este un automatism, un reflex. Cei care își propun să aibă consecvent o reacţie emoţională pozitivă, se pot educa să devină împăciuitori.

În orice căsnicie, ca şi în orice relaţie apropiată, vor apărea la un moment dat nemulţumiri. Vestea bună este că nemulţumirile, în sine, nu sunt eşecuri. Goleman spune că într-o căsnicie sănătoasă, soţul şi soţia se simt liberi să îşi exprime nemulţumirile. De felul cum discută un cuplu despre punctele delicate depinde soarta căsniciei lor.

Tinerii de astăzi sunt tot mai conştienţi că „dragostea le rezolvă pe toate” este o metaforă care rezumă un set complex de aptitudini care nu ne sunt înnăscute, ci trebuie învăţate. De aceea, mulţi amână ani buni căsătoria. Despre aceste motive şi altele care stau la baza curentului căsătoriilor târzii, am scris în ediţia ST februarie.