Studiu: Fericirea în cuplu depinde și de predispoziţia genetică

562

Fericirea maritală poate fi influenţată de o variaţie genetică a receptorului de ocitocină (numită și „hormonul dragostei”), a arătat un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Yale.

„Și au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” este formula de încheiere a majorităţii basmelor, dar ea circumscrie un scenariu tot mai puţin prezent în societatea modernă.

În timp ce numărul căsniciilor care se destramă e ușor de aflat, datorită statisticilor, procentul mariajelor care rezistă în timp și sunt și fericite reprezintă un aspect cu mult mai dificil de evaluat.

Autorul creștin Eric Swanson spune că obișnuiește să întrebe oamenii despre cât de multe căsnicii fericite cred ei că există, iar răspunsurile variază de la 5% la 40%.

În cartea sa, You Can Be Right or You Can Be Married (Poţi să ai dreptate sau poţi să fii căsătorit), scrisă cu intenţia de a descoperi de ce etapa lunii de miere se termină atât de repede, Dana Adam Shapiro, regizor premiat cu Oscar, spune că aproximativ 17% dintre cupluri sunt mulţumite de relaţia lor.

Raportul naţional „Indicele fericirii: dragoste și relaţii în America”, realizat de Harris Interactive, a arătat că 64% dintre americani se declară „foarte fericiţi” în relaţiile lor (romantice sau conjugale), în timp ce 19% au o relaţie nefericită din care nu se gândesc însă să plece, pentru că este una de lungă durată (în medie, de 18 ani).

Studiul Universităţii Yale a constatat că în ecuaţia cuplurilor fericite intră și elementul genetic. Cercetătorii au studiat 178 de cupluri căsătorite, cu vârste între 37 și 90 de ani, care au fost chestionate în privinţa siguranţei și satisfacţiei resimţite în relaţie și de la care s-au prelevat eșantioane de salivă, pentru testări genetice.

Cuplurile în care cel puţin un partener a avut o variaţie genetică (genotipul GG) a receptorului de ocitocină au exprimat mai multă siguranţă și satisfacţie conjugală în comparaţie cu cele care aveau genotipuri diferite.

„Acest studiu arată că modul în care ne simţim în relaţiile noastre cele mai apropiate este influenţat nu doar de experienţele comune cu partenerii noștri de-a lungul timpului. În căsătorie, oamenii sunt de asemenea influenţaţi de predispoziţiile genetice proprii și de cele ale partenerului”, a declarat autorul principal al studiului, Joan Monin, profesor la Școala Yale de Sănătate Publică.

Cercetătorii au stabilit că persoanele care au genotipul CC sunt mai puţin susceptibile să manifeste un tip de atașament anxios în căsătorie. Persoanele cu atașament anxios, apărut din cele mai timpurii relaţii ale lor, tind să graviteze în jurul relaţiei, să aibă păreri negative despre valoarea personală și să caute excesiv aprobarea partenerului.

De altfel, cercetări anterioare au arătat că există o conexiune între varianta receptorului de ocitocină OXTR rs53576 și prezenţa unor trăsături de personalitate precum stabilitatea emoţională, empatia sau sociabilitatea.

Luate împreună, genotipurile GG ale partenerilor dintr-un cuplu reprezintă 4% din variaţia satisfacţiei conjugale. Cercetătorii spun că, deși procentul pare insignifiant, joacă totuși un rol important în fericirea maritală, în constelaţia de factori genetici și de mediu care influenţează un cuplu.

Mai mult decât genetică

Totuși, cu gândul la cele 4 procente care ţin de genetică, am putea rata ușor adevărul că mai mult de 90% din fericirea unei relaţii stă în alegerile pe care le fac cei doi parteneri.

Cuplurile fericite din raportul realizat de Harris Interactiv aveau câteva lucruri în comun: o perioadă de cunoaștere mai lungă înainte de căsătorie, vârste apropiate ale partenerilor, interese comune și obiceiul de a petrece timpul împreună.

Comunicarea este, de asemenea, foarte importantă pentru bunăstarea unui cuplu – dar nu neapărat cea prin mesaje online sau SMS-uri. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea „Brigham Young” a arătat că discutarea problemelor serioase sau a neînţelegerilor folosind cu precădere mesajele este asociată unei relaţii de slabă calitate. Excepţie de la regulă făceau mesajele care conţineau declaraţii de afecţiune, acestea având rolul de a întări relaţia.

Un proiect de cercetare desfășurat în mai multe etape de Universitatea Ludwig-Maximilian, din München, a arătat că ingredientele menţionate de cuplurile mulţumite de relaţia lor erau, în sine, destul de intuitive. Aproximativ 50% dintre subiecţi au numit toleranţa și acceptarea ca elemente-cheie ale relaţiei lor, 41% au spus că iubirea este liantul căsniciei lor, iar 36% au afirmat că soluţionarea constructivă a conflictelor și comunicarea fac parte din reţetarul unui mariaj bun.