genetica

Cambridge a finalizat cel mai mare proiect de secvenţiere genetică

Cel mai mare proiect de secvenţiere genetică a fost finalizat de cercetători de la Universitatea Cambridge, oferind posibilitatea unei diagnosticări mai rapide, dar și a unei înţelegeri mai bune a bolilor, inclusiv a celor rare.

Moștenirea pe care o lăsăm urmașilor nu ţine doar de gene

Ceea ce transmitem mai departe urmașilor noștri nu este întotdeauna înscris în codul genetic. Ideea că genele cuprind toate trăsăturile ereditare ale tuturor fiinţelor a fost mult timp unul dintre pilonii de bază ai geneticii și ai biologiei evoluţioniste. Însă această presupoziţie a coexistat întotdeauna cu rezultatele nu întotdeauna concordante ale cercetării empirice. Cel puţin aceasta spun Russell Bonduriansky și Troy Day în cartea lor Extended Heredity: A New Understanding of Inheritance and Evolution.

Născut altfel? O explorare de peste 30 de ani a etiologiei homosexualităţii

Pe 14 februarie 2014, mediile de comunicare occidentale titrau: „homosexualitatea masculină este influenţată de gene, constată un studiu american“1 sau „cercetătorii americani descoperă o legătură genetică pentru homosexualitate“2.

Studiu genetic: 90% dintre animale au apărut recent și simultan cu omul

Un studiu de proporţii, care a minat informaţii tip „big data” ale celei mai mari baze de date genetice din lume, demonstrează că 90% dintre speciile animale de pe planeta noastră au cam aceeași vârstă genetică, iar aceasta nu este diferită de vârsta genetică a omului. Potrivit dovezilor furnizate de studiu, atât animalele (majoritatea acestora), cât și omul au apărut recent. Descoperirea i-a entuziasmat pe creaţioniști care spun că aceasta le confirmă credinţa bazată pe Biblie.

ADN-ul nefuncţional: terenul de joacă al evoluţiei?

În general, cel puţin 96% din genomul unui organism multicelular este considerat a nu avea nici un rol funcţional. Un genom dominat de balast reprezintă locul ideal unde evoluţia poate explora în voie, la întâmplare, noi funcţii și caracteristici ale speciei. Într-adevăr, ce Creator înţelept și atotștiutor ar folosi 96% balast informaţional pentru a defini un om sau o moluscă?

ADN – limbajul hazardului sau al Creatorului?

Deși toate estimările nu sunt decât o picătură în ocean, progresul știinţific în descifrarea mecanismelor moleculare prin care funcţionează celulele și înţelegerea moleculei ADN nu pot fi considerate altfel decât revoluţionare. În seria de articole „Genetică și evoluţie“, pe care o lansăm în această ediţie a revistei, vom analiza impactul acestor descoperiri asupra perspectivelor evoluţionistă și creaţionistă asupra originii vieţii.

Cercetătorii îi avertizează pe bărbaţi să fie atenţi la ceasul biologic

Multe scenarii de film au fost scrise după romane distopice în care civilizaţia se află în pragul colapsului din cauza unei crize de fertilitate. Tot mai multe dintre acestea încep să semene cu realitatea din ziua de azi, după ce s-a anunţat că nu doar femeile au probleme să rămână însărcinate, ci și pentru bărbaţi este tot mai dificil să facă copii.

Dumnezeu și testul cepei

Omul posedă un bagaj genetic de cinci ori mai mic decât cel al cepei și doar puţin mai mare decât cel al unui șoarece. Ar folosi un creator al vieţii pentru o ceapă de cinci ori mai multă informaţie genetică decât pentru un om? Sau ar fi creat El omul doar puţin mai complex decât un șoarece, din punct de vedere genetic? Nu sunt procesele evolutive, îndelungate și fără scop, o explicaţie mai bună pentru aceste observaţii?

Mugurii genomicii

Deşi rezultatele nu par încă spectaculoase, cel puţin la nivelul masei largi a populaţiei, probabil că cele mai remarcabile progrese în domeniul sănătăţii din ultimii 25 de ani se referă la cartografierea genomului uman (finalizată în anul 2003), a genomului altor specii animale şi vegetale şi la dezvoltarea bioinformaticii.

Motoarele evoluţiei

Chiar şi cei mai puţin familiarizaţi cu teoria evoluţiei ştiu că aceasta presupune acţiunea unui motor puternic: selecţia naturală. În profunzimea teoriei însă, lucrurile nu mai sunt de mult timp atât de simple, selecţia naturală nemaifiind considerată singurul motor al evoluţiei şi, dintr-un anumit punct de vedere, nici măcar cel mai puternic.

Evoluţia ochiului

Structura complexă a ochiului a constituit dintotdeauna un punct focal al conflictului creaţionism – evoluţionism și un exemplu central pentru argumentul complexităţii ireductibile. Mai recent, metode de simulare a evoluţiei ochiului pretind că aduc confirmări importante darwinismului. Cine are dreptate?

Imaginea de ansamblu

Straturile fosilifere par a fi în concordanţă cu unele analize filogenetice independente, metodele radiometrice de datare par a fi în acord cu deducţiile bazate pe „ceasul molecular” al ADN-ului, deriva continentală de milioane de ani pare a fi coerentă cu distribuţia speciilor şi a fosilelor pe pământ... şi exemplele pot continua. Dacă evoluţia vieţii nu este un fenomen real, cum se poate să avem acest aparent consens între multiple direcţii independente de investigaţie ştiinţifică?