Ce se întâmplă cu căsătoriile părinţilor şi bunicilor noştri?

943

Ce se întâmplă cu promisiunile făcute în faţa altarului? Ce a mai rămas din dorinţa de a petrece restul vieţii cu persoana iubită? Multe întrebări şi puţine răspunsuri, în timp ce rata divorţurilor creşte chiar şi în rândul celor mai vârstnici, părinţi şi bunici.

Acelaşi divorţ, altă percepţie?

Dacă în trecut divorţul era considerat stigmat social, percepţia actuală este în mod dureros diferită. Chiar şi Biserica Catolică, care, alături de alte Biserici, considera divorţul păcat, a hotărât să ia în discuţie o posibilă „îndulcire” a poziţiei sale în ceea ce priveşte acest lucru. Dovada schimbării atitudinii o constituie numărul crescând al divorţurilor şi statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare. Dacă în trecut divorţul era mai des întâlnit în cazul perechilor tinere, cu mai puţin de 10-15 ani de căsătorie, în prezent divorţul este larg răspândit şi printre cei cu peste 20 de ani de căsătorie.

În SUA, spre exemplu, rata divorţurilor la persoanele cu vârste de peste 50 de ani s-a dublat din 1990 până în 2010, iar în cazul celor cu vârste de peste 65 de ani e mai mult decât dublă în aceeaşi perioadă de timp. Cu alte cuvinte, 1 din 4 persoane cu vârste de peste 50 de ani şi 1 din 10 persoane cu vârste de peste 65 de ani divorţează, potrivit unui raport întocmit de Susan L. Brown şi I-Fen Lin, sociologi de la Bowling Green State University. Însă acest fenomen nu afectează doar SUA, ci şi alte ţări.

Cel mai surprinzător aspect al statisticilor privitoare la divorţ este faptul că acesta afectează aproape în mod egal cuplurile la prima căsătorie, cât şi pe cele recăsătorite (în trecut, tendinţa era ca divorţul să fie mai des întâlnit la persoanele recăsătorite), pe cele cu studii universitare, cât şi pe cele fără. O altă tendinţă uimitoare este faptul că femeile sunt cele care fac demersurile pentru divorţ în majoritatea cazurilor.

O problemă cu rădăcini adânci

Printre cauzele menţionate în raport se află distanţarea progresivă dintre parteneri. Brown subliniază faptul că, în majoritatea cazurilor de divorţ, motivul principal nu este conflictul, ci înstrăinarea celor doi, notează washingtonpost.com. Atunci când realitatea nu mai corespunde cu aşteptările unuia dintre parteneri, când calitatea căsniciei a scăzut, când cei doi nu mai sunt cei mai buni prieteni, iar căminul lor nu mai este o sursă de fericire, soluţia la care se recurge cel mai des este divorţul. În cazul persoanelor peste 50 de ani, când copiii se căsătoresc, sau „îşi iau zborul”, acestea îşi dau seama că nu prea mai au multe lucruri în comun şi nu-i mai uneşte mai nimic… decât nişte amintiri frumoase şi o pereche de verighete.

Factorul economic este, de asemenea, important. Multe probleme maritale apar odată cu cele financiare, iar cei doi hotărăsc să se despartă. Dar şi reversul situaţiei poate fi un element declanşator al divorţului. Pe măsură ce femeile, în mod special, devin independente din punct de vedere financiar şi îşi pot permite să divorţeze şi să trăiască apoi fără ajutorul soţului, ajung să ia această decizie.

Consecinţele unui divorţ depăşesc intuiţia oricui, prin numărul şi complexitatea lor. Acestea îi afectează din punct de vedere mintal, emoţional, fizic, financiar, social pe cei direct implicaţi, cât şi pe familiile lor şi, în special, pe copii. Divorţul îi poate lipsi pe cei mai în vârstă de sprijinul social, dar şi de un ajutor în caz de boală sau nevoi (studiile susţin că persoanele căsătorite sunt mai sănătoase şi trec mai uşor prin anumite probleme). De asemenea, în cazul cuplurilor mai tinere, copiii ai căror părinţi au divorţat înregistrează mai multe probleme de sănătate, dezechilibre emoţionale şi comportamentale, care se resimt şi la vârsta adultă. Şi lista cauzelor şi efectelor negative ale divorţului poate continua.

Ce e de făcut?

Psihologii şi cercetătorii în acest domeniu recomandă terapie şi ajutor de specialitate înainte de a recurge la divorţ. Oamenii religioşi recomandă, de asemenea, consilierea şi apropierea de preceptele biblice pentru a putea rezolva problemele conform acestora. Dar dacă până la urmă se ajunge la divorţ, specialiştii, precum Paul R. Amato, oferă câteva sfaturi. El sintetizează într-un studiu ştiinţific, numit „Research on Divorce: Continuing Trends and New Developments”, Journal of Marriage and Family (iunie 2010), câteva recomandări cu privire la cum ar trebui să se procedeze înainte, în timpul şi după divorţ pentru a se diminua în măsura posibilităţilor riscurile şi consecinţele acestuia.

Probabil cel mai important lucru este alegerea unei căi de despărţire cât mai neconflictuale. Apoi ar fi separarea rolurilor de soţ/soţie de rolurile de tată/mamă, pentru ca, dacă cei doi nu au putut funcţiona ca un cuplu marital, să funcţioneze ca un cuplu parental, pentru binele copiilor. În acest sens este vitală menţinerea unei imagini pozitive a ambilor părinţi şi evitarea folosirii copiilor drept „arme” pentru un partaj mai avantajos sau pentru a-l „pedepsi” pe celălalt. Folosirea orgoliului în sens negativ, alimentarea cu lucruri negative sau acuzaţii împotriva celuilalt ori „aţâţarea” din partea celor din jur nu ajută la nimic, motiv pentru care trebuie evitată această greşeală.

Dar înainte de toate, orice cuplu aflat în impas ar trebui să-şi pună următoarele întrebări: Chiar nu există nicio soluţie pentru noi şi familia noastră? Merită ca noi şi familiile noastre să plătim prin consecinţele unei asemenea decizii? Probabil răspunsul i-ar determina pe cei doi să mediteze mai mult asupra soluţiilor decât asupra conflictelor şi i-ar provoca la o schimbare, în loc de renunţare – ceea ce este, de fapt, divorţul.