Despărţirea după concubinaj e mai grea decât divorţul

873

Concubinaj - un cuvânt conotat negativ în trecut, devenit parte a normalului cotidian, ascunde realităţi neplăcute, pe care cel mai bine le cunosc cei care au ales coabitarea ca alternativă la căsătorie.

   

    Numărul celor care au ales să trăiască în uniuni consensuale în detrimentul căsătoriei civile a crescut în Statele Unite cu 13 procente, ajungând anul acesta la 7,5 milioane de locuitori, arată un raport al Biroului American de Recensământ. Potrivit unui sondaj Pew, doar 38% din populaţia Americii consideră concubinajul dăunător pentru societate, în timp ce jumătate dintre respondenţi sunt de părere că acesta nu are un impact considerabil.

    Experţii în planificare financiară aduc un element în plus ecuaţiei, atrăgând atenţia asupra faptului că, deşi adoptat din motive de securitate emoţională (când partenerii se tem de efectele unui eventual divorţ), concubinajul poate creea probleme pragmatice mai deranjante decât despărţirea unui cuplu căsătorit legal.

    Larry Elkin, autor al cărţii Financial Self-Defense for Unmarried Couples, face o trecere în revistă a potenţialelor inconveniente ce pot apărea ca urmare a destrămării unui cuplu de concubini. El evidenţiază că, potrivit legilor în vigoare în SUA, împărţirea bunurilor se face după alte considerente în cazul concubinilor. Bunurile imobiliare, de exemplu, nu se împart egal, ci se distribuie titularului de contract de proprietate, deşi sunt posibile cazuri în care ambii concubini să fi investit în casă.

    Sheryl Garrett, fondator al reţelei Garrett Planning, menţionează pentru Houma Today că, în cazul decesului unui partener, legea prevede ca partenerul domestic care supravieţuieşte să plătească impozit la încasarea moştenirii, chiar şi atunci când cel decedat menţionează preferinţele de succesiune prin testament. Acest lucru nu se aplică dacă partenerii au fost căsătoriţi legal.