Ce faci într-o relaţie când lucrurile nu mai merg aşa cum trebuie sau aşa cum te aşteptai? Încerci să le rezolvi sau mai degrabă ai vrea să renunţi? Iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta înainte de a lua decizia de a întrerupe o relaţie.

Oricât de îndrăgostit ai fi, oricât de mult ai iubi şi oricât de mult ai crede că partenerul este sufletul tău pereche, poate ajunge o zi ca toată magia dragostei şi toată fericirea de odinioară să dispară. Chiar şi atunci când te afli lângă persoana potrivită nu este întotdeauna uşor să păstrezi o relaţie de dragoste, în care să existe înţelegere, răbdare, bunătate şi altele, până la adânci bătrâneţi, cu atât mai puţin atunci când, din diferite motive, realizezi că partenerul nu a fost tocmai cea mai bună alegere.

Apariţia conflictelor sau a neînţelegerilor într-o relaţie este numai normală, ţinând cont de faptul că fiecare persoană are trecutul şi experienţele ei, temperamentul, caracterul ei, care o definesc şi o fac diferită de oricare alta. Ceea ce face diferenţa între o relaţie reuşită şi una sortită eşecului este atitudinea, dispoziţia şi disponibilitatea de a rezolva conflictele şi modalitatea abordată.

În majoritatea cazurilor, atunci când apar probleme într-o relaţie, oamenii au tendinţa să adopte următoarele variante: ori să renunţe la relaţie ca la o jucărie stricată şi veche, fără a încerca să o repare, fie să-şi justifice poziţia şi simţămintele, făcându-l pe celălalt vinovat în totalitate de cele întâmplate. Acest lucru se află într-o strânsă legătură cu o altă greşeală care se comite în cadrul unei relaţii, şi anume aceea de a încerca să ne schimbăm partenerul, fără a reflecta nici măcar o clipă asupra posibilităţii sau necesităţii de schimbare a propriei persoane.

Lisa Firestone, psiholog, enumeră pe site-ul psychologytoday.com câteva lucruri pe care le-ai putea încerca înainte de a renunţa la o relaţie:

1. Gândeşte-te la ceea ce v-a unit. Nu este mereu uşor, mai ales atunci când eşti foarte supărat pe cel/cea de lângă tine. Dar dacă reuşeşti să evoci sentimentele de la începutul relaţiei, dragostea pe care o aveaţi unul faţă de celălalt, momentele bune, reuşitele de care v-aţi bucurat împreună, momentele rele, necazurile pe care le-aţi depăşit împreună, vă veţi da seama că aveţi multe lucruri frumoase în comun şi veţi privi altfel problemele din prezent care par să vă despartă. Totodată, înainte de a arunca toată vina asupra partenerului/partenerei, întreabă-te: „Am oferit ce am mai bun acestei relaţii?” Dacă răspunsul este „nu”, este momentul să începi să faci o schimbare chiar tu, relatează eharmony.com.

2. Elimină rutina. De cele mai multe ori, aceasta se instalează pe neaşteptate, fără ca cei doi să-şi dea seama. Gesturile de dragoste, cuvintele frumoase dispar şi, de asemenea, interesul şi atracţia faţă de celălalt. Când realizezi că se întâmplă acest lucru, nu fi pasiv, ci ia iniţiativa şi fă schimbări care să îmbunătăţească relaţia fără a aştepta ceva de la partenerul/partenera ta. În mod sigur, atitudinea ta va genera un răspuns pozitiv în cel de lângă tine.

3. Verifică impactul trecutului asupra prezentului. În momentele critice, o altă tendinţă pe care o au cei doi este aceea de a scoate în evidenţă, de a da amploare punctelor slabe, defectelor celuilalt şi de a micşora, a trece cu vederea calităţile lui/ei. Lucrurile care odată erau apreciate acum nu mai au valoare, iar cele peste care cu ceva timp în urmă se trecuse fără probleme par acum insurmontabile. Acest lucru se întâmplă, spun psihologii, din cauza faptului că acţionăm după anumite modele din trecut (din copilărie, spre exemplu). Atunci când sesizezi acest lucru, ia-ţi timp pentru a conştientiza ce anume din trecut te influenţează negativ în prezent şi remediază situaţia.

4. Dezarmare unilaterală. Uneori, conflictele se aseamănă cu un bulgăre de zăpadă; pe măsură ce se rostogoleşte în vale, devine din ce în ce mai mare şi mai periculos. Dacă problemele nu se rezolvă, cei doi încep să fie din ce în ce mai critici unul faţă de celălalt, tonul discuţiilor, din ce în ce mai ridicat, iar cuvintele nepotrivite dau tonul conversaţiilor. Toate acestea nu fac decât să distrugă relaţia. Atunci este momentul să îţi îndrepţi privirea spre tine însuţi/însăţi şi să începi dezarmarea unilaterală. Aceasta presupune să îţi schimbi atitudinea, să nu mai reacţionezi aşa cum o făceai până acum şi să cauţi să oferi mai multă înţelegere. Astfel de atitudine oferă prioritate apropierii dintre cei doi şi nicidecum îndreptăţirii.

Nu uita! Singura persoană asupra căreia deţii controlul şi pe care o poţi schimba eşti chiar tu. Nu lua poziţia de victimă, ci fă ceva pentru relaţia ta şi pentru tine însuţi! Fii mai bun, mai deschis şi mai dispus să iubeşti şi să ierţi pentru că aceste lucruri te vor ajuta să te dezvolţi şi să ai relaţii mai bune.