Rata divorţului la creștini, între mit și realitate

77

Se spune că rata divorţului printre creștini este relativ aceeași ca în rândul populaţiei seculare. Deși este foarte răspândită, această concepţie este falsă, avertizează Glen Stanton, director al departementului Studii pentru Formarea Familiei în cadrul organizaţiei Focus on the Family.

Se spune că rata divorţului printre creștini este relativ aceeași ca în rândul populaţiei seculare. Deși este foarte răspândită, această concepţie este falsă, avertizează Glen Stanton, director al departementului Studii pentru Formarea Familiei în cadrul organizaţiei Focus on the Family.Cei care sunt afiliaţi și practicanţi ai unei religii tradiţionale „au o rată de divorţ în mod semnificativ mai mică decât cea a populaţiei generale. Factorul care diferenţiază cele două categorii este angajamentul.”Aproximativ 60% dintre cei care se identifică drept creștini, dar merg rar la biserică au divorţat, a observat Bradley Wright, sociolog la Universitatea din Connecticut (SUA), citat de BP. „Dintre cei care participă la viaţa bisericii, doar 38% au divorţat,” reiese dintr-un studiu făcut de profesor în 2010.„Protestanţii conservatori activi, care merg în mod regulat la biserică au cu 35% mai puţine șanse să divorţeze decât ceilalţi,” e de părere sociologul W. Bradford Wilcox, director National Marriage Project la Universitatea din Virginia. În același timp, protestanţii conservatori nominali (care nu participă activ la biserică) sunt cu 20% mai predispuși la divorţ decât americanii seculari, potrivit aceluiași sociolog.