Studiu: Căsătoria care exilează fericirea

1243

Căsătoria îi face pe oameni să devină mai deprimaţi. Această afirmaţie surprinzătoare aparţine cercetătorilor de la  Universitatea Wisconsin-Madison. Concluzia lor este că cicălelile constante venite din partea partenerilor de viaţă pot determina apariţia unui stres deloc neglijabil, informează Daily Mail.

Nici cicăleala constantă şi nici disputele maritale nu pot fi compensate de aspectele pozitive ale căsătoriei, potrivit acestui studiu. Chiar mai mult, din cauza acestor factori, persoanele căsătorite reacţionează mult mai puţin la experienţele pozitive din vieţile lor.

Studiul a fost realizat pe o perioadă de 11 ani, reuşind să pună sub semnul întrebării cercetările care au asociat singurătatea cu stresul. Deci, nici viaţa în doi nu conferă mai multă siguranţă în evitarea izolării emoţionale.

Studiul care demolează căsătoria

Cum au ajuns cercetătorii americani la această concluzie pe care din instinct simţim nevoia să o respingem? Oamenii de ştiinţă au intervievat mai multe persoane adulte căsătorite pentru a identifica înclinaţia acestora către depresie. În acest sens, au fost invitate să completeze un chestionar şi să îşi caracterizeze propriul nivel al stresului cu ajutorul unor note de la 1 la 6.

După nouă ani, chestionarul şi analiza datelor ce sugerau nivelul de depresie au fost reluate. În al 11-lea an, voluntarii au luat parte la un „test de reacţie emoţională”. Rostul acestuia era măsurarea vitezei cu care subiecţii îşi reveneau după o experienţă negativă. Participanţilor le-au fost arătate un număr de 90 de fotografii care prezentau experienţe negative, neutre şi pozitive. În urma cercetării, s-a constatat că voluntarii care au raportat un nivel ridicat de tensiune în viaţa de cuplu au reacţionat mult mai puţin la imaginile pozitive.

Richard Davidson, profesor de psihologie şi psihiatrie, a declarat ca acest gen de studii pe termen lung arat[ care sunt factorii care îi determină pe unii oameni să fie mai vulnerabili la depresie. El consideră că există un anumit tipar emoţional care dezvăluie această.

Căsătoria care se zbate între fericire şi neîmplinire

Pe de altă parte, alte cercetări afirmă că viaţa de cuplu ne poate face mai fericiţi, mai sănătoşi şi chiar mai bogaţi. „Persoanele căsătorite o duc mai bine în aproape toate domeniile sănătăţii şi bunăstării”, a declarat Robin Simon, profesor de sociologie şi cercetător la Universitatea americană Wake Forest. „Chiar şi când se îmbolnăvesc, oamenii căsătoriţi au şanse mai mari la recuperare”, a continuat acesta.

Nu toţi specialiştii în probleme de familie par să fie atât de optimişti. De exemplu, psihiatrul Arthur Nielsen e de părere că „o căsnicie de succes nu este un lucru uşor de obţinut” şi din pricina contextului presant în care trăim. În opinia lui, un mariaj de succes necesită maturitate emoţională şi abilităţi sociale. În lipsa acestora, este destul de dificil de făcut faţă discuţiilor despre bani, sex şi copii, adică cele trei subiecte care provoacă cel mai des la certuri în familie.

Singurătatea în doi

Raportându-ne la concluziile cerectătorilor de la Universitatea Wisconsin-Madison, putem remarca faptul că mirajul cuplului de succes pentru mulţi se stinge după expirarea lunii de miere. Şi atunci, se merită încercată o variantă existenţială în faţa căreia mulţi îşi pot declara deja eşecul? Fără nicio ezitare, aceştia demonstrează că singurătatea poate deveni o experienţă care poate fi trăită şi în doi. Potrivit unui studiu făcut de casa de avocatură britanică Slater & Gordon, jumătate dintre cuplurile căsătorite ar divorţa sau îi îndeamnă pe celibatari să-şi păstreze statutul. Ele aleg să continue viaţa de cămin, nu fiincă au redescoperit frumuseţea familiei autentice, ci pentru că divorţul este considerat un rău şi mai mare. „Teama de a nu rămâne singur(ă) reprezintă un aspect foarte important în luarea unei astfel de decizii. În general, femeile se gândesc la această posibilitate: «dacă o să mă despart de el, o să rămân singură», însă «singurătatea în doi» este mult mai dureroasă“, spune psihologul Oana Tudor.

Cu siguranţă, relaţia de cuplu nu ne-a fost dată pentru a uni două singurătăţi, ci pentru a armoniza două caractere. Este un proces care începe după luna de miere şi a cărei finalitate nu poate fi întrezărită. Stresul şi depresia se pot instala doar acolo unde această armonie a început să fie fisurată. Lipsa de comunicare şi a timpului de calitate pot fi ingredientele unei reţete eşuate. Drept urmare, două singurătăţi încep să îşi trăiască destinul în acelaşi cămin, atâta timp cât aceasta este viaţa pe care şi-o doresc.