SUA: 1 din 5 divorţuri este „ajutat” de Facebook

344

Facebook este menţionat drept cauză a divorţului în 20% dintre cazurile de separare matrimonială din SUA, arată un studiu publicat recent de Academia Americană a Avocaţilor Matrimoniali.Peste 80% dintre avocaţii care se ocupă de divorţuri spun că numărul celor care folosesc reţelele de socializare pentru a-și înșela partenerul este în creștere.„Întâlnim din ce în ce mai des astfel de situaţii. Unul dintre parteneri întâlneşte pe o reţea de socializare un prieten din liceu. Persoana respectivă este disponibilă şi încep să comunice pe Facebook. Cei doi se simt din ce în ce mai apropiaţi, pe măsură ce îşi împărtăşesc mai multe lucruri şi acest lucru poate duce la contact fizic,” explică Steven Kimmons, psiholog la Loyla University Medical Center din oraşul Maywood, citat de Mediafax.

Specialistul mai spune că impactul reţelei de socializare poate fi distructiv pentru cuplu chiar și în cazurile  în care relaţia nu trece neapărat printr-o perioadă dificilă. În cele mai multe situaţii, aventurile online încep fără intenţii vinovate.