Ce ai face dacă ai surprinde un bărbat abuzându-și partenera într-un spaţiu public? Dar ce ai face dacă agresorul ar fi o femeie, iar victima bărbatul? Cele două situaţii au fost puse în scenă de membrii organizaţiei ManKind Initiative, iar rezultatele au scos la iveală superficialitatea cu care este privită violenţa domestică, atunci când bărbatul este partea agresată.
În ambele scenarii, același cuplu de actori poartă o dispută într-un spaţiu public din Londra. Discuţia degenerează și se transformă în violenţă verbală și fizică. Primul experiment ilustrează momentul în care bărbatul devine vizibil agresiv cu partenera sa. Episodul atrage atenţia trecătorilor, iar unii dintre aceștia chiar intervin, pentru a-i sări în ajutor victimei. Una dintre tinerele care se implică pentru a-i lua apărarea femeii abuzate îl ameninţă pe bărbat că va chema poliţia. Un alt bărbat care intervine îi spune victimei că se poate adăposti în biroul său, pentru a scăpa de partenerul agresor.
Nu același lucru se întâmplă însă în momentul în care rolurile se schimbă, iar bărbatul este cel abuzat. Deși scenariul în care femeia devine agresivă faţă de partenerul ei a atras atenţia trecătorilor, niciunul dintre martori nu s-a implicat în dispută și nu a sărit în ajutorul celui agresat. Unii trecători au ales să privească pentru scurt timp episodul, alţii l-au ignorat complet, însă o parte dintre ei s-au oprit o clipă doar pentru a râde, arată imaginile surprinse de camerele de filmat ascunse.
Videoclipul realizat de organizaţia ManKind Initiative a primit însă și critici, câteva persoane fiind sceptice cu privire la veridicitatea reacţiilor surprinse. Însă alţi utilizatori și-au mărturist propriile experienţe, în care au fost abuzaţi de partenere. „Mi s-a întâmplat de două ori în public așa ceva. Nu voiam să mă împac cu fosta prietenă, așa că ea m-a lovit în faţă în mod repetat, iar ceilalţi clienţi s-au bucurat de divertisment. Am avut un contact vizual cu unele dintre femeile care ne priveau, dar ele erau prea ocupate să râdă”, scrie utilizatorul.
Experimentul arată o realitate mai puţin cunoscută sau mai mult ignorată: nu numai femeile sunt victime ale violenţei domestice, ci și bărbaţii. Circa 40% din totalul de cazuri de violenţă domestică sunt înregistrate în rândul bărbaţilor, potrivit unui studiu efectuat în UK de grupul Parity, care militează pentru susţinerea drepturilor bărbaţilor, scrie The Guardian.
Bărbaţii care devin victime ale abuzurilor domestice au mai puţine alternative și organizaţii la care pot apela în urma unor astfel de episoade. Bărbaţii sunt reticenţi în a spune că au fost abuzaţi de către femei, pentru că par efeminaţi și slabi, iar atunci când o fac, nu sunt trataţi cu seriozitatea și atenţia corespunzătoare de către autorităţi, susţine John Mays, de la organizaţia Parity.
Foto: ManKind Initiative / captură YouTube