Chestiunea homosexualităţii continuă să genereze probleme în cadrul unor comunităţi creștine, definirea familiei reprezentând mărul discordiei. În timp ce unii vor să rămână fideli literei Bibliei, alţii, cu vederi progresiste, îi acuză pe ceilalţi de o neînţelegere a esenţei creștine. Din acest motiv, metodiștii se află în pragul scindării.
Pe fondul rapoartelor care atestă faptul că liderii Bisericii Metodiste au în perspectivă divizarea din cauza tensiunilor generate de problema egalităţii grupurilor LGBT, episcopul superior al acestei vechi denominaţiuni protestante le-a solicitat membrilor să facă tot ce este posibil pentru a rămâne împreună. Episcopul Bruce Ough a vorbit în timpul unei intervenţii neprogramate în cadrul unei reuniuni generale a bisericii, care are loc o dată la fiecare patru ani. Conform The Washington Post, cu ocazia acestei întâlniri desfășurate la Portland, Oregon, Ough a încercat să ofere răspuns la numeroasele informaţii transmise prin reţelele de socializare despre unele întâlniri secrete ale liderilor bisericii în care ar fi fost luată în calcul o posibilă separare.
Într-un interviu acordat ziarului american, Ough a confirmat că a fost unul dintre cei cinci episcopi prezenţi la întâlnirile private. El a declarat că posibilitatea de separare a fost doar una dintre multele teme abordate și că în Biserica Metodistă nu este rolul episcopilor să propună schimbări de ordin legislativ. În plus, problemele semnalate nu au ieșit la suprafaţă abia acum. „Diferit faţă de trecut este faptul că există o anumită urgenţă, care este mai mult decât evidentă”, a spus episcopul. De fapt, a fost un nou prilej de a se constata că Biserica Metodistă este măcinată de trei tendinţe: conservatoare, moderată și progresivă.
Reacţiile
Douglas Damron, pastor la Epworth United Methodist în Toledo, a fost unul dintre cei care au postat pe Facebook știrea conform căreia un grup de episcopi, pastori și grupuri de advocacy s-au întâlnit pentru a stabili maniera în care „Biserica Metodistă poate să meargă mai departe în problema incluziunii homosexualilor”. Damron a scris în mesajul său că are sentimente mixte în privinţa acestei chestiuni. „Am fost șocat la gândul că episcopii noștri ar lua în considerare un astfel de plan”. Chris Ritter, un alt pastor, a notat că toate părţile implicate în discuţie sunt de vină și că o divizare ar fi „mai mult un divorţ decât o înmormântare”.
Metodiștii, al treilea cel mai mare grup religios din Statele Unite ale Americii, se confruntă de mai mult timp cu ameninţarea acestei divizări pe fondul consolidării aripii conservatoare din Africa și Asia, care a devenit mult mai numeroasă și mai vocală decât aripa liberală americană. Presiunea asupra comunităţii metodiste a crescut din momentul în care căsătoriile între persoane de același sex au început să devină legale în SUA, ceea ce a implicat și posibilitatea pentru pastori de a oficia nunţi pentru enoriașii cu alte opinii referitoare la viaţa de familie.
Conservatorii fac presiuni pentru ca principiile metodiste să fie respectate și solicită chiar ca pastorii care le-au încălcat să fie sancţionaţi. Evident, nu la fel văd lucrurile cei din tabăra opusă. „Să fii creștin înseamnă să ai o relaţie cu oamenii. Pentru că noi ne iubim reciproc, nu pot să vă descriu cât de mult înseamnă asta pentru noi”, a fost declaraţia unui cuplu de homosexuali în apalauzele enoriașilor adunaţi la Biserica Metodistă din Austin.
Derutele
Nu sunt singurele demersuri de acest gen. Un exemplu de lobby este cel al unei petiţii care a fost semnată de cel puţin 33 de lideri metodiști, prin care se solicită promovarea homosexualilor în slujbele de conducere ale bisericii, pe motiv că aceasta „a pierdut talentele homosexualilor şi ale lesbienelor, care aveau darul slujirii preoţeşti, dar nu îl puteau exercita”.
Aceste poziţionări îi bulversează pe enoriașii metodiști. De aceea, delegaţii prezenţi la întâlnirea de la Portland au solicitat prin votul acordat ca episcopii să se întâlnească și să facă o recomandare cu privire la modul în care biserica ar trebui să se poziţioneze faţă de problema sexualităţii umane. „Avem o situaţie foarte dificilă și dureroasă. Am vrea să ne conduceţi, acesta fiind motivul pentru care aţi fost aleși”, a spus un pastor din Virginia de Nord, unul dintre delegaţii prezenţi la întâlnire. „Dacă ne-aţi putea face o propunere concretă … ar fi o binecuvântare pentru biserică.” Este semnul unei derute profunde care îi marchează pe enoriașii metodiști.