„La nivel cognitiv, s-ar putea să ne temem de faptul că respingerea ne confirmă cele mai mari temeri — poate că suntem de neiubit, poate că ne este destinat să fim singuri ori valorăm puţin”, explică dr. John Amodeo într-un articol pentru Psychology Today.
Astfel de gânduri și stări pot fi deprimante, pot naște anxietate, dăunează stimei de sine și ne alimentează teama de respingere care naște un fel de „scut” în jurul nostru. „Ne îndepărtăm de oameni, în loc să riscăm să ne deschidem în faţa lor. Suntem reţinuţi în a ne exprima sentimentele autentice. Îi abandonăm pe ceilalţi înainte ca ei să aibă șansa de a ne respinge”, punctează expertul.
Depășind frica de respingere
Indiferent de tipul ei, „frica este o emoţie umană instinctuală concepută pentru a ne păstra vigilenţi și în condiţii de siguranţă”, precizează Marc Chernoff, coautorul blogului de dezvoltare personală Marc and Angel. În vreme ce această stare ne ajută să rămânem alerţi în momentele tensionate, atunci când devine copleșitoare „poate cauza pierderea acelui lucru pe care ni-l dorim”. Astfel, dacă pornești de la premisa că vei fi respins, comportamentul tău se va schimba. Vei deveni ostil și agitat, iar acest lucru va influenţa întreaga situaţie. „În loc să lași frica să îţi arate lucrurile negative dintr-o relaţie, caută semnele lucrurilor pozitive”, sublinia Chernoff.
Frica de respingere mai derivă și din dorinţa noastră de apartenenţă. „Când căutăm constant să fim acceptaţi, înseamnă că suntem îngrijoraţi de faptul că ceilalţi ne-ar putea judeca într-un mod negativ”, adaugă Chernoff. Mai întâi de toate însă, ar trebui să învăţăm să ne acceptăm noi înșine așa cum suntem, autentici. Fiecare dintre noi este unic în felul său, iar această unicitate e de nepreţuit. Uneori însă, pentru a simţi că suntem integraţi într-un grup, putem avea tendinţa de a renunţa la ceea ce ne face autentici, pentru a semăna cu cei de la care dorim acceptul.
Citește și: Care este rostul vieţii mele pe pământ?
Indiferent de situaţia în care intervine, este poate inevitabil ca o respingere să nu fie luată personal. Însă acest episod nu trebuie generalizat, astfel încât frica de respingere să prindă rădăcini. Este doar „opinia unei singure persoane”, scrie eHow. Iar ceea ce nu ar trebui să ne scape din vedere e faptul că o singură judecată nu poate căpăta dimensiunea unei realităţi factuale. Așa cum puncta și dr. Amodeo, eșecul într-o relaţie „nu înseamnă că noi suntem un eșec”.
Mai mult decât atât, durerea acumulată de respingerile din trecut nu ar trebui să îţi întunece perspectivele asupra situaţiei prezente, ori asupra a ceea ce urmează. „Antrenează-te să trăiești aici și acum, fără să regeţi modul în care ceilalţi te-au făscut să te simţi anterior ori să te temi de posibilitatea de a fi judecat pe viitor”, punctează Chernoff.
Respingerea — o oportunitate?
Dincolo de durerea respingerilor și de teama ce se naște din cauza lor, fiecare „nu” primit ascunde o oportunitate, chiar dacă pe moment aceasta nu este observată. Secretul constă în privirea acestor momente ca pe o critică constructivă care îţi permite să te descoperi și să te dezvolţi. Poate cea mai accesibilă metodă de a folosi respingerea în favoarea ta este să adresezi o simplă întrebare sursei de respingere: „De ce?”, punctează Stephen Key, cofondatorul Companiei InventRight, într-un articol pentru Entreprenur. Nu de puţine ori se întâmplă să nu adresăm această întrebare în momentele de respingere, cu toate că răspunsul poate oferi detalii importante despre ce „nu merge”, fie că e vorba de o idee de afacere sau de o relaţie. Mai departe, oferă oportunitatea schimbării.
