Diva cu barbă și criza de identitate europeană

2637

Are 26 de ani, o (îl) cheamă Thomas, iar Conchita e numele său de scenă. Din 10 mai a devenit cea mai proaspătă vedetă într-o Europă care nu se zbate doar în criză economică. Eurovisionul a reușit performanţa de a deschide larg ușa unei alte probleme cu tentă sexuală. Pe lângă multe altele care deja marcau agenda politică europeană.

Șoc la Copenhaga. Anunţul câștigătorului (oarei) a polarizat publicul european. Unii, și nu puţini, au considerat că prestanţa Conchitei a reprezentat mai mult decât o victorie a muzicii. Deși piesa „Rise Like A Phoenix” a ajuns la sufletele telespectatorilor, nu doar muzica a triumfat. Europenismul și libertăţile asociate acesteia ar fi principalele câștigătoare. Fanii au apreciat faptul că travestitul susţine diversitatea şi are curajul de a-şi exprima liber sexualitatea. 

Tocmai aceste aspecte au provocat o stare de ilaritate în rândurile celor care consideră că zidurile au fost dărâmate. Încă de la aflarea veştii că un travestit va reprezenta Austria la Eurovision, opiniile au fost împărţite, atât în ţara sa de origine, cât mai ales în ţările conservatoare din punct de vedere moral și religios. Rusia, Armenia şi Belarus au numit concursul „un focar de sodomie“ și au solicitat boicotarea manifestării.

Nu este prima prezenţă excentrică de pe scena Eurovisionului. În 1998, Dana International, un transsexual din Israel, nu doar că a participat, dar a și câştigat concursul, cu melodia „Diva”. Episodul de acum câţiva ani putea fi considerat un simplu accident. Conchita demonstrează că excepţia a intrat în normalitate.

Vox populi…

Cel puţin, despre această normalitate vorbește publicul care a acordat cu mare lejeritate votul reprezentantei Austriei. Un vot care nu a fost oferit doar de un juriu ascuns în culise. Ar fi putut exista atunci acuzaţia unei agende secrete. Votul a fost oferit de public. Dacă există o problemă în decriptarea scorului înregistrat de Thomas-Conchita, atunci în direcţia spectatorilor trebuie identificată. 50% din votul final le-a aparţinut.

Același public a simţit nevoia să reacţioneze vehement împotriva a două gemene adolescente. Atât în timpul reprezentaţiei artistice, cât și la anunţarea punctelor acordate. Motivul? Reprezentau Rusia. În schimb, toleranţa a fost afirmată plenar în spiritul unei uniuni europene partinic pacifiste. Se pare că publicul european a învăţat să fie tolerant doar cu ceea ce corespunde propriei agende. Sensibilitatea politică a depășit-o pe cea morală. Astfel, concurentele din Rusia, adolescente de 17 ani, au devenit fără voia lor victimele unei manifestări politice.

În aceste condiţii, nu poate fi surprinzător faptul că dispreţul manifestat faţă de reprezentantele Rusiei s-a transformat lesne într-o euforie modelată de exotismul divei austriece. Votul covârşitor acordat în favoarea unui travestit premiază nu doar confuzia de gen a unui Thomas convertit în Conchita. Însăși criza de identitate a Europei a fost apreciată în cadrul acestui show televizat.

Conchita Wurst

Politică în pași de dans

Nu puţini sunt cei care semnalează că politizarea Eurovisionului se află într-o creştere exponenţială. Modul în care se împart punctele reprezintă doar unul dintre argumentele în acest sens. De data aceasta, în ringul de dans, politica a avut și o conotaţie sexuală. În opinia preotului și jurnalistului Eugen Tănăsescu, exprimată în ziarul Adevărul, Europa mai face un pas pe calea revoluţiei eliberării sexuale, în numele păcii, libertăţii şi a unei toleranţe partizane. Ceea ce ar fi trebuit să fie un show muzical european s-a transformat de fapt într-un LGBT-vision. Drept urmare, susţine în continuare Tănăsescu, există de acum riscul ca sub masca dialogului civilizat şi a toleranţei, discriminarea pozitivă să diminueze valorile proprii.

Chiar și austriecii au fost convinși de rolul pe care îl joacă politica în configurarea clasamentului. Iniţial, au fost reticenţi cu privire la şansele Conchitei de a ajunge în marea finală, crezând că est-europenii nu vor vota un travestit. În acest context, nu este surprinzător faptul că ministrul austriac al Culturii a salutat locul obţinut de reprezentanta ţării sale ca „o victorie în Europa pentru toleranţă şi respect”. Coloratura politică a prestanţei artistice este recunoscută chiar și de Conchita. „Femeia cu barbă“, şi-a propus nu doar să prezinte un moment artistic, ci şi să lupte împotriva prejudecăţilor şi să schimbe mentalităţile. „Această seară le este dedicată tuturor celor care cred într-un viitor plin de pace şi libertate. Suntem uniţi şi suntem de neoprit“, a declarat Conchita cu ochii în lacrimi. Nu este niciun secret faptul că artista austriacă a susţinut concerte şi a devenit un simbol al cauzei gay. 

„Această seară le este dedicată tuturor celor care cred într-un viitor plin de pace şi libertate. Suntem uniţi şi suntem de neoprit.“

Conchita Wurst

Un joc cu efecte neprevăzute

Europenismul este mai mult decât o gândire politică. A devenit o construcţie mai mult sau mai puţin artificială cu implicaţii profunde asupra mentalului colectiv. Prin modul în care europenismul încearcă să prescrie reţeta toleranţei și să impună dreptul minorităţilor sexuale riscă să devină o nouă religie. Cu o dogmă confuză, însă cu finalitate clară. Înscriindu-se astfel în lungul șir de „-isme” cu structuri și succese variate. Elementul comun care le-a caracterizat pe toate, fie ele fascism, nazism sau comunism, a fost gândirea utopică. O gândire care trebuia recomandată tuturora, în speranţa unui viitor glorios. Nu întâmplător regimurile totalitare ale ultimului secol au fost considerate de către istorici forme de mesianisme politice. Proiectând tipare religioase motivate de realizarea unui bine universal. Aici, pe pământ.

În consecinţă, toleranţa absolută a înlocuit morala. Iar principul relativităţii a devenit formula de raportare la viaţa terestră. Noul mesianism european și-a câștigat ușor adepţii. La Copenhaga și-au demonstrat deja forţa decizională. Pe de altă parte, acest gen de teologie politică este suficient de agasantă încât să confere euroscepticilor motive în plus pentru a se detașa de proiectul european. O exprimă poate cel mai bine vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a scris pe Twitter că rezultatul de la Eurovision „a oferit o vedere de ansamblu susţinătorilor integrării europene în legătură cu ceea ce-i aşteaptă după intrarea în Europa, adică o femeie cu barbă”.

Dar România?

Desigur, locul obţinut de reprezentanţii României poate fi pentru mulţi dezamăgitor. Însă, la fel de dezamăgitoare, dacă nu și surprinzătoare, este nota acordată de România ţării câștigătoare. Rusia s-a ţinut de promisiune și a sabotat-o pe Conchita. Românii însă au ţinut să o favorizeze. Oferindu-i 8 puncte. Grecia, o alţă ţară ortodoxă, a fost și mai darnică. Ţara i-a oferit Conchitei nota maximă, 12 puncte, fără reţineri.

Aceasta ridică semne de întrebare cu privire la setul de valori pe care și ţările pretins tradiţionaliste îl mai deţin. Între autodefinirea religioasă și experimentarea de facto a valorilor religiei de apartenenţă există un clivaj. Ar fi un suficient sistem de alarmă pentru cei care până acum evidenţiau calităţile creştinismului tradiţional. Un creştinism perceput doar prin lentila cifrelor statistice.

Confuzia de identitate este transferabilă. Nu puţini sunt cei care s-au declarat satisfăcuţi de performanţele acestei ediţii ale Eurovisionului. Cine mai are îndoieli cu privire la partitura pe care o interpretează Europa ar putea să îşi pună o întrebare banală. Ce ar fi fost dacă în locul Conchitei interpreta Thomas? Ar fi mai câștigat Austria?

Foto: eurovision.tv