Homosexualitatea, o provocare frontală

210

Agenda gay a avut o serie de împliniri spectaculoase în anul 2010. Politica, biserica și societatea i-au făcut concesii neașteptate, paradoxale. Numitorul comun a fost identificat: presiunea socială. Iar compromisul nu mai poate fi ascuns în spatele unor declaraţii interpretabile.

Căsătorii gay în ţări catolice, adopţii de copii în familii de homosexuali, cererea de iertare a Papei pentru păcatele preoţilor sau hirotonirea unor clerici homosexuali, toate au fost semnale oficiale cu privire la recunoașterea prezenţei, în biserică și în societate a stiuluil de viaţă homosexual. Onorându-și promisiunea din campania electorală, legislatorii americani conduși de democraţi au dat mâna comunităţii gay – prin lege, după aproape două decenii de dezbateri, militarii homosexuali se pot înrola fără nicio obiecţie. Elton John și partenerul său au un copil printr-o mamă-surogat, iar nași ai copilului ar putea fi un cuplu de lesbiene. Rândurile de mai sus, care descriu realităţile faptice ale anului 2010, ridică tot mai pregnant întrebarea:  Cum mă raportez la homosexualitate?

America – o schimbare pe care o putem crede

Patru evenimente din ultimul an dovedesc că agenda politicii americane și cea a activiștilor gay s-au aliniat de o manieră fără precedent. În iunie, ministrul de externe american, Hillary Clinton, i-a încurajat pe angajaţii aflaţi în subordinea ei să le transmită tinerilor că e OK să fii homosexual. În iulie, în discursul tradiţional de Ziua Tatălui, Barack Obama a subliniat rolul familiei în creșterea copilului, chiar și în cazul în care părinţii sunt… doi taţi.[1]

Prezenţa militarilor gay în Armata Americană a constituit subiect de dezbateri din 1982, când Ministerul Apărării a emis directiva conform căreia homosexualitatea era incompatibilă cu serviciul militar. Persoanele gay deconspirate în rândul militarilor au fost discriminate și persecutate.[2] Ca atare Bill Clinton a promulgat în 1993 o lege de compromis cunoscută sub titlul „Nu întrebi, nu spui”. Conform acestei legi, niciun militar nu investiga sau chestiona orientarea sexuală a camaradului și niciun militar nu avea voie să și-o afirme, ca promovare sau propagandă a stilului de viaţă gay. Deconspirate, persoanele gay deveneau incompatibile cu armata și eliminate din rândurile ei. La finele anului trecut, legea a fost abrogată, militarii gay fiind liberi să-și declare orientarea sexuală fără nicio repercusiune, la înrolare sau pe parcursul contractului.

Că politicienii schimbă legile după cum cere interesul momentului, și nu doar platforma politică, nu e o noutate. Ce argumente au fost însă folosite pentru această schimbare? Niciunul nou și nicio cerinţă specifică condiţiei de gay, ci libertatea. Obama declara în primul său discurs asupra stării naţiunii că va abroga legea „Nu întrebi, nu spui”. Motivaţia președintelui a fost aceea de a schimba o lege care conserva absenţa dreptului militarilor gay de a-și servi ţara pe care o iubesc „din pricina a ceea ce sunt”. Un sondaj[3] din 2010 arată că peste 75% dintre americani cred că homosexualii ar trebui să fie angajaţi în armată fără nicio problemă. Un factor important: 63% dintre americani au un prieten, un membru al familiei sau o cunoștinţă gay. În cele din urmă, „singura raţiune pentru care ar mai rămâne în vigoare această lege este prejudecata”, afirma un grup de 30 de cercetători și profesori afiliaţi la Palm Center, un think tank al University of California, citaţi de ABC News.[4]

În contextul în care căsătoria între persoane de același sex este deja legalizată în cinci state americane, și în urma abrogării legii „Nu întrebi, nu spui”, vicepreședintele american Joe Biden își exprima, în ajun de Crăciun, convingerea că un consens naţional asupra căsătoriilor între homosexuali este „inevitabil”.[5] Evident, politicul nu mai are putere împotriva unui val „inevitabil”.

Biserica în offside

Și Biserica, alături de politică, este supusă presiunii sociale. Homosexualii afirmă că cele mai aspre critici le vin din tabăra conservatorilor creștini. Explicaţia e simplă, Biblia condamnă homosexualitatea și, tradiţional, vocea Bisericii a fost întotdeauna împotriva acestei orientări sexuale. Cu toate astea, și Biserica a pierdut teren în faţa homosexualităţii în 2010.

Vara trecută a adus legalizarea căsătoriei în Islanda, unde religia de stat este cea luterană. Johanna Sigurdardottir a devenit prima șefă de guvern care s-a căsătorit cu o femeie. Criticată, prim-ministruul a afirmat că s-a gândit de mai multe ori să renunţe la religie. În Finlanda, Biserica Luterană, Biserică de stat, a instituit „momentul de rugăciune” pentru cuplurile de homosexuali. Gestul ar lua locul binecuvântării dată oricărui cuplu cu parteneri heterosexuali. Luteranii din America au votat propunerea ca bărbaţii și femeile gay să poată sluji în biserică în calitate de clerici. Și mormonii și-au îndulcit limbajul cu privire la homosexuali, noua politică cerând integrarea și acceptarea lor în funcţii de răspundere. În Biserica Anglicană din SUA, o femeie a dezbinat comunitatea după ce a fost hirotonită ca episcop.

O altă incoerenţă s-a remarcat în ţările catolice, unde politica a votat pentru comunitatea gay și împotriva Bisericii. După Spania, care a legalizat căsătoriile între homosexuali (2005), sau Mexic (2009), anul 2010 a adus aceeași măsură legislativă în Portugalia și Argentina. Tot în 2010, Mexicul a legalizat adopţia de copii pentru familiile cu parteneri gay, iar Polonia a organizat prima paradă gay EuroPride dintr-o ţară din Europa Centrală sau de Est. În multe Biserici sunt botezaţi copii ai unor familii gay, chiar dacă părinţii nu au fost căsătoriţi de Biserică.[6] Probabil șocul cel mai mare a fost recunoașterea de către Papa a abuzurilor (pedofile și evident homosexuale) comise de preoţii catolici.

Dacă în cazul politicii e mai ușor de înţeles o schimbare după bătaia vântului, fără multe considerente morale sau mustrări de conștiinţă, în cazul Bisericii dilema este apăsătoare și denotă neajunsuri mult mai grave. În ţările catolice și Islanda, biserica pare a fi majoritară doar pe hârtie, din moment ce vox populi cere (și primește) de la guvern o lege pro-homosexualitate. Deși critică legea, Biserica e clar lăsată în urmă și de societate, și de politică. În schimb, în alte ţări protestante sau în America, Biserica trăiește celălalt neajuns – nedorind să fie ostracizată, încearcă să se alinieze din mers apelurilor societăţii la integrare. Ca atare, concesii fără precedent marchează traseul agendei gay din partea unor Biserici occidentale[7].

Ce argumente sunt folosite pentru aceste schimbări? Ca și în cazul politicii, nu a fost oferit vreun argument teologic solid și nici unul știinţific. O scuză a fost propusă de primul episcop gay din confesiunea anglicană din SUA, Gene Robinson, care a afirmat că „Bisericii îi ia mai mult timp să înţeleagă asta”.[8] Un argument mai explicit a venit din partea Bisericii Luterane americane. În iunie 2010, ea a reabilitat 7 clerici gay (între care și un transsexual) ce fuseseră anterior concediaţi din pricina orientării lor sexuale. Unul dintre pastorii proaspăt reînvestiţi a afirmat că speră ca slujba de reinstalare să devină pentru tineri „un simbol” al faptului că Biserica Luterană se străduiește să fie tot mai primitoare pentru oamenii de orice fel.[9]

Traseul agendei gay în cadrul Bisericii poate fi ușor evaluat, urmărind catalogarea pe care o face L. R. Holben în cartea What Christians think about homosexuality: Six representative viewpoints (Ce cred creștinii despre homosexualitate: șase perspective reprezentative).

Urâciune Homosexualitatea este profund imorală în orice circumstanţe.
Se așteaptă o schimbare Homosexualii își pot schimba stilul de viaţă cu un efort susţinut.
Se recomandă celibatul Homosexualii trebuie fie să-și schimbe stilul de viaţă, fie să adopte celibatul.
Acceptabil la limită Maximul acceptat ar fi o relaţie fidelă cu un singur partener.
Afirmare Drepturi egale pentru toţi; homosexualitatea e neutră moral.
Libertate Citiţi Biblia și altfel. Homofobia, nu homosexualitatea, este răul cel mai mare.

Societatea – vedete gay care ies în public

Homosexualii reclamă o puternică discriminare în societate. Ca atare, activiștii gay încearcă să dovedească faptul că a fi homosexual e o stare naturală, exemplificând cu o serie de exponenţi ai comunităţii gay care au realizări peste medie. Internetul e plin de liste cu celebrităţi pe care comunitatea gay le revendică – Alexandru Macedon, Iulius Cezar, Michelangelo, DaVinci, Oscar Wilde etc. Contemporani generaţiei noastre și puternic mediatizaţi ar fi cântăreţi ca: Freddie Mercury, Elton John, George Michael sau Ricky Martin, creatori de modă ca: Gianni Versace, Yves Saint Laurent sau Giorgio Armani. În topul filmelor gay se numără Brokeback Mountain (2005), premiat cu 3 premii Oscar, 4 premii Globul de Aur și 4 premii BAFTA. În România nu s-au sfiit să-și recunoască orientarea sexuală realizatorul de la Europa Liberă, Neculai Constantin Munteanu, prezentatorul AcasăTV, Mircea Solcanu, sau designerul Răzvan Ciobanu.

Sunt destui heterosexuali care s-ar mândri cu un costum Armani sau un parfum Versace, în ciuda faptului că fondatorii respectivelor branduri au fost gay. În mod evident nu doar homosexualii au cumpărat cele 33 de milioane de discuri ale lui Elton John cu piesa Candle in the Wind, dedicată prinţesei Diana. Și nici aportul  postului de radio Europa Liberă în căderea comunismului nu e dispreţuit pentru faptul că l-a avut angajat pe N. C. Munteanu. Incontestabil, sunt personalităţi gay care au avut un cuvânt de spus în mersul lumii.

C. Munteanu a fost vocea principală a Europei Libere între anii 1980 şi 1989. „Ar mai fi ceva de spus?” întreba Munteanu după 20 de ani. „Ar mai fi! Sunt homosexual. […] Acum pot spune acest adevăr unor oameni toleranţi dintr-o ţară europeană, care au învăţat, sper, că aproapele tău poate fi şi altfel decât tine, dar om. […] Homosexualitatea e o chestiune care ţine de viaţa privată! […] Sunt şi lucruri mai rele decât homosexualitatea. De pildă, să fii un ticălos. Sau un comunist. Chiar aşa! Mai bine homosexual decât comunist!” [10]

În faţa unor astfel de poziţii, omul obișnuit e derutat. Pusă în contrast cu ororile istoriei sau violenţele și ura din lumea heterosexuală, homosexualitatea pare, într-adevăr, flower-power.[11] Există însă și o parte goală a paharului, chiar ciobită. Din nefericire, 1 din 5 homosexuali din zonele metropolitane americane este purtător de HIV. În ciuda cererii pronunţate de legalizare a căsătoriilor, foarte puţine cupluri de homosexuali rezistă în timp. Un mare număr dintre gay sunt nefericiţi și sunt predispuși la sinucidere. Roadele stilului de viaţă gay nu sunt tocmai de dorit, iar dificultăţile de integrare ale comunităţii gay sunt dovedite cu ocazia stridentelor parade publice.

Greutatea alternativei creștine

Nu e un secret pentru nimeni că relaţiile homosexuale sunt condamnate de Biblie ca păcat. Biblic, Dumnezeu l-a creat pe om bărbat și femeie, prima familie fiind modelul și mijlocul de naștere al generaţiilor următoare. În vremea patriarhului Avraam, cetăţile Sodoma și Gomora au fost distruse prin foc din pricina nelegiuirii lor, stilul de viaţă homosexual fiind încununarea unei vieţi de răzvrătire faţă de Dumnezeu (Geneza 18:20, Iuda v. 7). În poporul evreu, orice bărbat știa porunca din Tora: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” (Levitic 18:22)

În creștinism, această practică a fost din nou identificată ca păcat. Apostolul Pavel a scris despre starea decăzută și rătăcită a lumii păgâne romane, afirmând că, „lăsaţi în voia unor patimi scârboase”, bărbaţii „s-au aprins în poftele lor unii după alţii și au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase” (Romani 1:27). Tot el i-a identificat pe cei ce nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu: „Nu vă înşelaţi! […] Nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii […] nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (1Corinteni 6:9, 10)

Sodoma și Gomora au fost reamintite de Iisus Christos din două perspective. Prima vizează tabloul sfârșitului lumii: așa cum s-a întâmplat în Sodoma, când oamenii trăiau nepăsători un stil de viaţă nelegiuit, la fel se va repeta și la venirea Sa (Luca 17:29, 30). Judecata divină va fi bruscă și fără drept de apel, doar că de data aceasta va cădea peste întreaga lume. A doua perspectivă e surprinzătoare. Comparându-i pe sodomiţii din vechime cu cei ce se împotriveau Evangheliei în vremea sa, Iisus a avertizat: „Eu vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai ușor pentru Sodoma și Gomora decât pentru cetatea aceea” (Marcu 6:11). Deși textele de mai sus nu intenţionează să alcătuiască un top al păcatelor, ele confirmă cel puţin două lucruri: 1) stilul de viaţă al al celor două cetăţi nelegiuite este un semn al timpului la sfârșitul istoriei; 2) gravitatea păcatului homosexualilor e întrecută de grozăvia păcatului necredinţei (aviz și heterosexualilor!).

În faţa unor politicieni care adoptă pe bandă rulantă legi prohomosexualitate, a unor biserici care se văd neputincioase în faţa presiunii sociale și a unei societăţi care trece cu vederea hibe catastrofale ale stilului de viaţă gay, Biblia îi rămâne creștinului drept singura autoritate care nu negociază în această privinţă. Dar și singura care îi cere să spună acest adevăr cu dragoste.

În ultimă instanţă, aici este și provocarea frontală, pentru creștin – să spună ferm adevărul despre homosexualitate, dar cu dispoziţia de a ajuta – indiferent dacă homosexualul ce-i vine în minte e un străin care îi provoacă repulsie sau un apropiat care îi frânge inima.


 [1] http://www.whitehouse.gov/the-press-office/presidential-proclamation-fathers-day
[2] În campania electorală din 1992, Bill Clinton a exploatat cazul unui ofiţer ucis de colegii săi pentru faptul că era gay.
[3] Support for Gays in the Military Crosses Ideological, Party Lines, ABC News, www.abcnews.go.com, 12 februarie 2010
[4] Pentagon Says „Don’t Ask, Don’t Tell” Repeal Unlikely to Hurt Military Effectiveness, ABC News,  www.abcnews.go.com, 30 noiembrie 2010
[5] Biden says gay marriage “inevitable”, Associated Press, 24 decembrie 2010
[6] Homophobia in the Church: What Catholics Are Doing About It, and What Still Needs to Be Done, The Huffington Post, www.huffingtonpost.com, 10 octombrie 2010
[7] Biserici pro şi contra homosexualitate  http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_denominational_positions_on_homosexuality
[8] Gene Robinson: Gay Bishop Giving Obama Inauguration Prayer, The Huffington Post 12 februarie 2009, www.huffingtonpost.com
[9] Openly gay lutheran pastors to be welcomed to church roster, USA Today, www.usatoday.com, 24 iulie 2010
[10] Personalităţi gay: Neculai Constantin Munteanu, www.angelicuss.com
[11] Mişcare de rezistenţă paşnică la războaie şi violenţă, promovată de generaţia hippie.