Premieră în M. Britanie: arborarea unui steag gay pe clădirea guvernului

121

Nick Clegg, adjunctul primului ministru britanic, a arborat steagul curcubeului, simbolul comunităţii gay, pe clădirea Whitehall, cu ocazia paradei gay ce a avut loc weekendul trecut.

Clegg, cunoscut susţinător al căsătoriilor gay, a declarat că steagul reprezintă „o emblemă mică, dar importantă" a activismului gay din Marea Britanie. El a mai declarat că este încântat de faptul că a fost nevoie de puţină îndrăzneală şi perseverenţă, dar primăria a fost de acord.

Arborarea steagului vine în contradicţie cu declaraţia din iunie a guvernului care a declarat că, deşi legalizaraea căsătoriilor gay va avea loc până în anul 2015, clericii au încă dreptul de a refuza să oficieze asemenea ceremonii.

Clădirea Whitehall găzduieşte guvernul britanic şi este considerat polul guvernării britanice. De aceea, gestul a şocat cu atât mai mult.

Criticii acestei premiere consideră că mişcarea lui Clegg este una strict strategică, încercând să câştige capital electoral în ajunul festivalului internaţional gay ce va avea loc la Londra.

Tot la fel de îndrăzneţi sunt şi episcopalienii din Statele Unite ale Americii (ramură a Bisericii Anglicane) , care au instituit zilele acestea  o rugăciune de binecuvântare a cuplurilor gay. Totodată, luni s-a decis ca membrii congregaţiei şi clericii care sunt gay să fie trataţi ne-discriminatoriu, hirotonirea celor din urmă fiind permisă.