Stilul de viaţă „alternativ” al lui Iisus, un argument pro homosexualitate?

438

Primul arhiereu al Bisericii Episcopale care a recunoscut public faptul că este homosexual, Gene Robinson, a generat replici intense după ce a declarat, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea ABC din Australia, că Iisus a trăit după „un stil de viaţă alternativ", petrecând mult timp în compania ucenicilor și iubindu-i.

„Iisus a avut un stil de viaţă am putea spune 'destul de alternativ'", a remarcat Robinson în cadrul cunoscutei emisiuni Q&A, Adventures in Democracy, unii apreciind că remarca lui face aluzii la o posibilă orientare sexuală a Mântuitorului. Atunci când a fost întrebat „Ce a spus Iisus despre homosexualitate?", arhiereul episcopal a răspuns că „Iisus nu a spus nimic despre homosexualitate". Iisus a fost, spune episcopul, „un bărbat care a trăit ca burlac efectiv toată viaţa lui, într-o cultură în care căsătoria era obligatorie. Și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în compania a doisprezece bărbaţi, dintre care a selectat trei pentru un leadership special, iar unul dintre ei este cunoscut drept ucenicul iubit, cel pe care Iisus îl iubea," a spus Robinson. Episcopul a avut însă grijă să menţioneze explicit că „nu spune că Iisus a fost gay. Nu spun că a avut vreodată relaţii sexuale. Spun doar că este un om care a trăit în afara graniţelor considerate normale în cultura lui și că știa ce înseamnă să îţi alegi familia."

Aceste declaraţii ale lui Robinson au stârnit reacţia lui Fred Nile, președinte al organizaţiei Fellowship of Congregational Churches (FCC) și cel mai vechi membru al parlamentului New South Wales, prezent și el la dezbatere. El l-a acuzat pe Robinson că „reprezintă greșit cuvintele lui Iisus", explicând că, deși nu a spus explicit nimic despre homosexualitate, totuși „Iisus a spus, de exemplu, ce este căsătoria – un bărbat care îi lasă pe tatăl și pe mama sa și se unește cu soţia lui, iar cei doi devin una."

„Doi bărbaţi nu pot deveni una. Două femei nu pot deveni una. Însă Dumnezeu ne-a construit din punct de vedere biologic astfel încât un bărbat și o femeie să poată deveni una și să se complementeze reciproc," a declarat Nile.

Apoi, „în Noul Testament există un cuvânt codat," a adăugat Nile. „Iisus a făcut deseori referiri la Sodoma. Fiecare ascultător evreu știa la ce se referea Iisus," a spus președintele FCC. Ascultătorii lui Iisus din primul secol „știau despre ce era vorba în poveste, despre niște bărbaţi care au vrut să aibă relaţii sexuale cu doi îngeri atractivi – doi îngeri de sex masculin".

Întrebat fiind „cum poate încuraja homosexualitatea când aceasta a fost condamnată de numeroase ori în Biblie, care o numește nenaturală, nelegiuită, o urâciune …?", el a răspuns că „acei creștini care sunt credincioși și progresiști vor înţelege Biblia în contextul ei. (…) Nu poţi lua un concept din zilele noastre pentru a-l aplica la o scriptură antică, fără să violentezi acea scriere." Robinson a susţinut că „Biblia nu vorbește despre acea homosexualitate despre care vorbim noi astăzi, adică acele relaţii loiale, monogame, pe termen lung între doi oameni de același sex."

Nile, în schimb, a renegat această integritate, declarând că „din poziţia de episcop, Robinson ar trebui să știe că învăţătura instituţiei sale, timp de 2.000 de ani a menţinut ideea că homosexualitatea este imorală, nenaturală și așa mai departe. Ar trebui să vă fie rușine să fiţi episcop și să mergeţi împotriva învăţăturii bisericii." În încheierea argumentului lui, Nile a povestit despre o cunoștinţă a lui, care a fost homosexual, dar nu mai este. „Deci cred că e vorba de o alegere," a conchis Nile.

Vezi aici conţinutul integral al emisiunii.