Liberty Reserve: Cea mai mare schemă de spălare de bani din istorie, anihilată

156

Autorităţile americane au descoperit cea mai mare schemă internaţională de spălare de bani din istorie. Procurorii federali americani au pus ieri sub acuzare pe fondatorul unei bănci online subterane care gestiona 6 miliarde $ provenind din traficul de droguri, pornografie infantilă, furturi de identitate și alte afaceri ilegale de pe întregul Glob.

Banca online Liberty Reserve, cu sediul în Costa Rica, transfera bani și procesa plăţi, permiţându-le clienţilor să mute bani în mod anonim dintr-un cont în altul prin internet, fără a pune aproape nicio întrebare, precizează Huffington Post. De-a lungul a șapte ani, Liberty Reserve a procesat peste 55 milioane de tranzacţii internaţionale ilicite pentru 1 milion de utilizatori, dintre care 200.000 de americani.

 „Dacă Al Capone ar trăi astăzi, așa și-ar ascunde banii", a afirmat Richard Weber, șeful anchetei desfășurate de Serviciul Veniturilor Interne din SUA, citat de CBS News.

Reţeaua devenise „banca preferată a criminalităţii subterane", a afirmat procurorul american Preet Bharara, cu ocazia anunţării incriminării a șapte persoane, inclusiv a fondatorului băncii, Arthur Budovsky.

Banca Liberty Reserve, în prezent închisă, precizează BBC, le permitea utilizatorilor să își deschidă conturi folosind nume fictive, inclusiv „Hacker-ul Rus", sau chiar „Cont de Hacker". Un anchetator sub acoperire a reușit să se înregistreze folosind numele „Tip Fictiv" (Joe Bogus), cu adresa „123 Falsul Bulevard Principal" din „Orașul complet inventat, New York", după care a efectuat tranzacţii pe care le-a înregistrat ca „smântânirea reţelei de ATM-uri" (ATM skimming network) sau „pentru cocaină".

„Moneda acelui tărâm era anonimatul", a afirmat Bharara. „Era opusul politicii «cunoaște-ţi clientul»". Cu un comision de doar 1% pentru fiecare tranzacţie, banca subterană reprezenta o adevărată atracţie pentru lumea criminală, ajungând să reprezinte „unul din mijloacele principale prin care cyber-criminalii din întreaga lume distribuiau, stocau și spălau profiturile din activităţile lor ilegale, […] inclusiv fraudarea cărţilor de credit, furtul de identitate, fraude investiţionale, hacking, pornografie infantilă și trafic de droguri", a mai precizat procurorul.

Liberty Reserve pare să fi jucat un rol importat în spălarea de bani ulterioară furtului recent a 45 de milioane $ de la două bănci din Orientul Mijlociu, când un grup de hackeri au furat informaţii de la mai multe carduri de credit și apoi le-au folosit pentru a retrage bani de la mii de ATM-uri din întreaga lume în doar câteva ore, conform Reuters.

 Ca parte a investigaţiei Liberty Reserve, autorităţile au organizat raiduri în 14 locaţii din Panama, Elveţia, SUA, Suedia și Costa Rica. În Costa Rica, anchetatorii au recuperat cinci mașini de lux, printre care trei Rolls-Royce-uri. De asemenea, au fost confiscate serverele folosite de Liberty Reserve în Costa Rica și Elveţia.

În Costa Rica, toate afacerile online sunt legale și nu există nicio lege care să le reglementeze, așa că ţara a devenit un punct de atracţie pentru antreprenori din întreaga lume, care au fondat companii online ce fac orice, de la comerţ electronic până la jocuri de noroc interzise în alte ţări.