Lecţiile unei dispariţii motivate religios. Cazul Iulia Ionescu

228

Părinţii adolescentei Iulia Ionescu au trăit, până ieri, patru zile de coșmar. Fiica lor, în vârstă de 15 ani, a plecat la școală și nu s-a mai întors. În camera ei a fost găsit un bilet, în care Iulia îi explica mamei doar că vrea să se călugărească și că apocalipsa este aproape.

Părinţii Iuliei sunt despărţiţi, iar adolescenta locuia cu mama. Era o elevă silitoare, care a reușit să fie admisă la un liceu prestigios din București — Sf. Sava — cu media 10. În fiecare zi, când ajungea la școală, Iulia îi trimitea acesteia un SMS. Însă miercuri SMS-ul nu a mai sosit. Nici nu mai avea cum, pentru că, au spus surse din Poliţie, adolescenta își vânduse telefonul, împreună cu un lanţ de aur, la un amanet.

Într-un interviu acordat presei pe parcursul anchetei, tatăl fetei se declara convins că acel telefon „modern" i-a făcut numai rău fetei. „Nu ştiu, poate dacă nu ar fi primit telefonul ăsta… Impresia noastră este că a întâlnit persoane care vorbeau despre sfârşitul lumii. E un copil, a fost uşor de ademenit."

Familia a crezut că e răpită

Iulia era o adolescentă credincioasă care nu doar că frecventa regulat biserica, împreună cu bunica ei, însă păstra legătura prin internet cu un duhovnic. Cu toate acestea, în timpul investigaţiei, părinţii s-au arătat convinși că fiica lor nu ar fi fugit de acasă la o mănăstire.

„În ultima vreme începuse să intre pe fel de fel de site-uri. Ea era puţin religioasă, se ducea la biserică cu bunica ei de mână, dar pe aceste site-uri se vorbea despre apocalipsă, sfârşitul lumii, despre rugăciuni", a spus, pentru Adevărul, tatăl adolescentei. Bărbatul mai credea că Iulia a fost atrasă în „cercuri ciudate de oameni", precizând că fata i-a trimis un mesaj ciudat duhovnicului ei, cu câteva zile înainte de dispariţie. „Ştim că Iulia i-a trimis un mesaj în care îi spunea că vine apocalipsa şi că ar trebui să se roage. Suntem devastaţi, nu înţelegem cum a fost ademenită", mai declara tatăl.

Duhovnicul Iuliei a fost anchetat de Poliţie, iar declaraţia lui a dezvăluit dilema morală care l-a împiedicat să contribuie mai devreme la anchetă: „Eu sunt un preot la care Iulia s-a spovedit, iar eu nu pot să divulg spovedania." Preotul le-a oferit însă indicii părinţilor și Poliţiei, care au aflat că fata i-a scris duhovnicului că nu mai poate trăi departe de Iisus și că ar vrea să ajungă la o mănăstire din Moldova. Surse din rândul anchetatorilor au declarat anterior pentru Mediafax că fata este foarte credincioasă şi a intenţionat să fugă de acasă la 12 ani, însă a fost oprită atunci de duhovnicul ei.

Părinţii nu au știut nimic

Tatăl Iuliei declara televiziunii Digi24 că reacţia duhovnicului a fost profund nepotrivită: „Am foarte mari semne de întrebare vizavi de modul în care acest preot a procedat (…), deşi ştia că e un copil minor, nu a avut niciun fel de acţiune în a anunţa unul dintre părinţi. Mi se pare ceva de domeniul irealului ca un părinte să nu ştie de acest e-mail", spune Daniel Ionescu. În opinia lui, preotul „nu era nicidecum în măsură să decidă pentru un copil minor. Singurii care pot decide sunt părinţii. Ori el a dat diverse sfaturi total nepotrivite, ca să nu folosesc un cuvânt mai grav." „Când primești un e-mail de la un copil minor, trebuie să anunţi părinţii, indiferent care ar fi fost intenţiile astea, pentru că e-mailul nu înseamnă o spovedanie", a mai spus el.

BOR a condus, în paralel, o investigaţie internă

O investigaţie condusă de Patriarhia Română nu a reușit să afle dacă fata ar fi fost la vreo mănăstire din Suceava. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pr. Constantin Stoica, a subliniat că dacă o mănăstire a primit-o pe tânăra minoră, fără să anunţe autorităţile, a încălcat disciplina bisericească și a comis o faptă sancţionabilă.

Ceea ce nici BOR, nici Poliţia nu au aflat a fost anunţat de publicaţia Monitorul de Suceava: înainte de a fi găsită în trenul internaţional Sofia-Moscova, în vagoanele de trafic intern care circulă de la Suceava spre Bucureşti, fata s-a aflat în judeţul Suceava la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini.

Sâmbătă, mama Iuliei a primit un telefon de la fiica ei. Plângea și își cerea iertare, spunându-i că revine acasă. Câteva ore mai târziu, părinţii și-au revăzut fata, în siguranţă.

Ce rămâne după închiderea anchetei

 

Poliţia va închide ancheta în curând, iar Patriarhia va sancţiona sau nu monahii care au tăinuit prezenţa minorei neînsoţite la mănăstire. Însă pentru părinţii Iuliei, și alţii ca ei, o întrebare va rămâne deschisă: Cum a fost posibil acest incident? Iulia nu este nici prima, nici ultima fiică a unui cuplu divorţat. Ba chiar, după toate aparenţele, cazul ei pare unul dintre cele mai puţin triste, fiindcă ambii părinţi au rămas implicaţi în creșterea ei și păreau să comunice firesc cu adolescenta. Rezultatele școlare excelente ale Iuliei arată că este inteligentă și ambiţioasă. Ce ar fi putut-o face să ia o hotărâre atât de drastică precum cea de a se călugări, fără știrea părinţilor?

Varianta accesibilă, și deja speculată, este aceea că tânăra a fost ademenită, manipulată de fanatici religioși cu care avea contact prin internet. De ce să ignorăm însă posibilitatea, la fel de plauzibilă, că Iulia a trăit un intens sentiment religios, care a făcut-o să scape din vedere sau să treacă peste trăirile părinţilor ei?

Adolescenţa este, în general, marcată de trăiri emoţionale puternice, de perspective alb-negru asupra vieţii și moralităţii, și de erori de gândire provocate fie de lipsa experienţei de viaţă, fie chiar de limitările biologice (se știe că adolescenţii au o apetenţă pentru risc mai mare decât capacitatea lor cognitivă). E greu de evaluat independenţa sentimentelor Iuliei, însă dacă acestea nu au fost un rezultat al manipulării, ci o convingere interioară, lecţia care se desprinde este un semnal de alarmă pentru părinţii care cred că știu totul despre copiii lor. Viaţa interioară a unui adolescent ascunde deseori unghere în care părinţii nu pot intra, decât dacă fac eforturi intenţionate pentru acest lucru. Cu răbdare, cu delicateţe, fără să judece și, mai ales, comunicând iubire.

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.