Luptele minţii. Teama de eșec

4958

Toată lumea urăște eșecul, dar pentru unii oameni eșecul este o ameninţare psihologică atât de puternică, încât încercarea de a evita eșecul depășește dorinţa de a reuși. Această teamă de eșec sabotează inconștient șansele lor de succes.

Guy Winch, psiholog și scriitor, într-un articol pentru Psychology Today consideră că teama de eșec provoacă multe sentimente, cum ar fi dezamăgire, furie, frustrare, tristeţe, regret și confuzie. Plecând de la premisa că termenul de eșec reprezintă un termen impropriu, deoarece nu eșecul în sine stă la baza comportamentului pe care oamenii îl au, Winch afirmă că teama de eșec este în esenţă o teamă de rușine. În opinia sa, oamenii care au o teamă de eșec evită confruntarea cu aceasta nu fiindcă ei nu ar putea gestiona emoţiile de dezamăgire, furie, frustrare, ci pentru că le este provocat sentimentul de rușine.

Rușinea este o emoţie psihologică toxică, pentru că în loc de sentimentul de inconfort psihologic determinat de acţiunile noastre, ne face să nu ne simţim bine din cauza a ceea ce suntem noi ca oameni. „Rușinea ajunge la centrul egoului nostru, a identităţii noastre, a stimei de sine și sentimentelor noastre de bunăstare emoţională”, afirmă psihologul american.

Pentru depășirea acestei situaţii, Guy Winch le sugerează persoanelor în cauză să accepte faptul că eșecul îi face să simtă atât frica, dar și rușinea. Soluţia este identificarea altor persoane de încredere cu care pot discuta aceste sentimente. Aducerea acestor sentimente la suprafaţă poate ajuta la prevenirea unor derapaje și pot consolida sentimentele de auto-valorizare. Pe măsură ce persoanele respective se confruntă cu sentimentul de frică şi îl aduce la suprafaţă, acesta va scădea în intensitate şi astfel îşi vor reduce capacitatea de a împiedica împlinirea scopurilor. În plus, consideră Winch, este important ca să existe o concentrare pe aspectele care sunt sub control și o mai puţină preocupare faţă de elementele vieţii mai puţin controlabile.

Pentru unii, tema de eșec poate fi fatală. Acesta a fost cazul unui tânăr de 27 de ani, student la Universitatea de Medicină din Târgu Mureș, pe care teama de eșec l-a împins să-și pună capăt zilelor după ce a picat un examen, eveniment petrecut anul trecut, după cum informează protv.

Poate că nu întâmplător, adevărata luptă se poartă la nivelul minţii. Cine dorește să reușească trebuie să câștige mai întâi războiul cu propriul mod de gândire. „Nu trebuie să permiţi eșecului din exterior să ajungă înlăuntrul tău. Nu poţi controla vremea, însă poţi controla atmosfera din mintea ta”, spune și John C. Maxwell, desemnat de New York Times, cel mai bun autor de bestselleruri. În cartea Eșecurile pot conduce la succes, el consideră că diferenţa dintre oamenii mediocri și cei de succes o constituie modul în care percep eșecul și reacţionează în faţa acestuia.

Dar mai există o frică ce poate fi uşor confundată cu frica de eşec, pentru că cele două seamănă în manifestările lor, pe de o parte, iar pe de altă parte, este mult mai subtilă şi este mult mai dificil de conştientizat. Aceasta este frica de succes şi cea mai mare problemă a oamenilor ce se confruntă cu această situaţie este că ei nici măcar nu realizează că singuri își sabotează viaţa. La baza fricii de succes de multe ori stă frica de schimbare. Însă, este posibil ca în unele cazuri această teamă să fie generată de anumite credinţe limitative pe care ni le-am format în timp, scrie site-ul cariereonline.

Indiferent ceea ce provoacă teama, fie că este eșecul sau succesul, se impune cu necesitate o abordare echilibrată a vieţii și o mai bună cunoaștere a propriei persoane, a potenţialului personal, dar și a punctelor slabe care ne caracterizează viaţa. „Încercaţi să fiţi raţionali și optimiști, să vă depășiţi performanţele proprii, nu pe ale altora, să vă descurcaţi bine în câteva domenii, nu în toate, să vă folosiţi greșelile și erorile pentru a vă îmbunătăţi încercările viitoare”, se arată pe site-ul Psychologies Magazine.