Oamenii sunt configuraţi cerebral pentru prietenie

654

Filosofii au spus-o încă din cele mai vechi timpuri, iar biologia a confirmat-o: omul este construit ca o fiinţă socială. Acesta este motivul pentru care tendinţa tot mai vizibilă de izolare a indivizilor nu poate prevesti ceva bun.

La începutul acestei luni, un tânăr de doar 20 de ani care se afla la studii în San Francisco a fost împușcat mortal de un nebun, în metrou. Studentul a fost o „victimă la întâmplare” după cum au spus poliţiștii. Mai șocant însă este că tragedia ar fi putut fi evitată dacă ceilalţi pasageri nu ar fi fost atât de absorbiţi de telefoanele mobile și ar fi observat cum atacatorul a scos un pistol de calibru 45 în plin spaţiu public.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că tehnologia pentru comunicaţii a revoluţionat modul în care relaţionăm și continuă să ne transforme societatea în moduri încă greu de anticipat. Însă dincolo de numeroasele avantaje ale tehnologizării, există și urmări negative, care deși sunt poate mai puţine, nu sunt deloc de neglijat. Una dintre aceste urmări negative este tautismul, care descrie tendinţa de a comunica mai mult, mai superficial și mai alienant.

Societatea în care trăim favorizează aceste tendinţe prin alimentarea individualismului. Revoluţia tehnologiilor de comunicare a contribuit, împreună cu creșterea puterii economice și dezvoltarea unui anume cult al individului la construirea unui nou tip de stil de viaţă, care valorizează traiul de unul singur. Consecinţele acestei noi tendinţe încă nu se cunosc pe deplin, însă este cert că ele ne influenţează modul în care ne înţelegem pe noi înșine și pe alţii și, implicit, ne transformă modul în care relaţionăm.

Primele efecte care se văd deja și asupra cărora unii sociologi avertizează că se vor agrava în timp ţin de fericirea personală. Aceasta fiindcă natura omului este una profund socială. Cele mai intime dorinţe ale omului ţin de conectarea semnificativă cu ceilalţi. Aristotel a rămas în istorie cu postulatul său vizând sociabilitatea omului. În Politica, el spunea că „omul este, de la natură, un animal social… Oricine care nu poate duce o viaţă obișnuită (în comunitate) sau care își este atât de suficient încât nu are nevoie de viaţa la comun și prin urmare nu ia parte la societate, este fie o fiară, fie un zeu.”

Experimentând prietenia

Neurologii susţin și ei natura inerent socială a omului, arătând mecanismele cerebrale care compun automatisme sociale ale creierului. Neurologul și psihologul american Matthew Lieberman susţine că dimensiunea creierului nostru, ca rasă, a fost influenţată de abilităţile nostre sociale. Mai exact, el consideră că scopul primar al creierului este gândirea socială. Acest principiu ar putea explica de ce omul are un creier disproporţionat de mare în raport cu corpul său, comparativ cu proporţia vizibilă la animale (elefanţii au creiere uriașe, în timp ce șoarecii au creiere foarte mici). Ţinând cont de dimensiunile corpului nostru, ar fi trebuit să avem creiere mult mai mici, însă creierul uman este, de departe, cel mai mare în raport cu restul corpului, comparativ cu regnul animal.

Antropologul Robin Dunbar susţine că cel mai bun predictor al dimensiunii cerebrale într-o specie este dimensiunea grupului social al acesteia. Cu alte cuvinte, avem creiere mari pentru a socializa.

Apoi, în creierul uman funcţionează un sistem de recompensare semnificativă a gesturilor sociale. Acest sistem face ca, pentru un om, să fie mai plăcut să ofere ajutor decât să primească. Un experiment știinţific a demonstrat acest principiu, implicând mai multe cupluri supuse unui test. Perechile au fost aduse la un laborator, unde fata era conectată la un aparat medical de scanare cerebrală, iar prietenul ei era conectat la un aparat care aplica șocuri electrice. Prietena, care știa când prietenul ei primea șocuri electrice, trebuia fie să îl ţină pe prieten de mână, fie să ţină o mingiuţă (care să arate care ar fi funcţionarea cerebrală în lipsa contactului cu prietenul). Oamenii de știinţă au văzut că sistemul cerebral de recompensare al fetei se activa atunci când își ţinea prietenul de mână, fie că acesta primea șocurile dureroase, fie că nu le primea. Însă sistemul era cel mai activ atunci când îl ţinea de mână în timpul șocurilor. Cercetătorii au interpretat aceste rezultate ca indicând faptul că nivelul de satisfacţie creștea atunci când fata știa că prietenul ei are nevoie de sprijinul ei.

Dacă experimentul de mai sus a urmărit să vadă ce se întâmplă în creier atunci când suntem implicaţi într-o activitate, un alt experiment a venit cu rezultate fascinante în ceea ce privește activitatea creierului atunci când nu suntem implicaţi în ceva anume. De fiecare dată când nu luăm parte la vreo activitate (de exemplu, când ne relaxăm), creierul intră într-o configurare neuronală numită „reţea default”. Când avem puţin timp liber, automat creierul activează acest sistem. Ceea ce este notabil la această setare este faptul că ea seamănă, aproape identic, cu o altă configurare cerebrală: aceea folosită pentru gândirea socială. „Setarea noastră default ne conduce să ne gândim la minţile altor oameni – gândurile lor, sentimentele și scopurile lor.” Oridecâte ori are un moment liber, creierul uman are reflexul de a intra în modul social.

Și psihologii au observat natura dialogală a creierului uman. Charles Fernyhough este unul dintre psihologii care tratează pe larg acest subiect. El consideră că gândurile sunt o versiune internalizată a relaţiilor exterioare ale individului, o confruntare interioară între realitatea proprie și realităţile percepute diferit de partenerii de relaţie, care ajută individul în luarea deciziilor.

Relaţiile sunt mai importante pentru noi decât ne dăm seama. Tocmai de aceea, deciziile pe care le luăm uneori în detrimentul lor – cum ar fi favorizarea carierei – se dovedesc până la urmă a fi în dezavantajul nostru. Relaţiile pe care le avem depind, din fericire, în mare măsură de aportul nostru la el. Iar dacă îţi dorești să devii mai activ din punct de vedere social, există numeroase strategii care te pot ajuta.