Când prietenii te urmează în moarte

282

În luna aprilie, Lisa Schenke își alesese o rochie pe care să o poarte la serbarea de absolvire de liceu a fiului său, Tim, serbare care era planificată pentru luna iunie. În luna mai însă, a purtat rochia la înmormântarea lui Tim, care s-a sinucis.

Tim era un elev de top, care tocmai primise o bursă pentru facultate. Dar totodată era deprimat, bea și consuma droguri, iar cu părinţii săi abia mai comunica. Aceștia îl convinseseră să urmeze mai multe tratamente. Mama sa a rămas profund impresionată de florile, lumânările și poeziile depuse la liceu, dar și pe șinele de tren unde Tim și-a pus capăt vieţii. Dar, după ce încă doi tineri care aveau legături cu liceul lui Tim s-au sinucis în același loc în următoarele luni, toate semnele arătau spre un efect de contagiune. „Experţii au venit și ne-au explicat că cele două sinucideri se poate să fi fost idealizate", a povestit Schenke, pentru Christian Science Monitor. Poliţia a intrat în alertă, fiind cu un ochi pe tinerii care păreau vulnerabili și cu un ochi pe comemorările de pe șinele de tren.

Este problematic dacă moartea cuiva este comemorată într-un fel în care decesul său devine mai important decât viaţa pe care a trăit-o, spune Maureen Underwood, director al Asociaţiei pentru Prevenirea Suicidului la Tineri, din New Jersey, SUA. „Și acum îmi aduc aminte de un bilet de adio lăsat de o fată de 14 ani, care se bucura că măcar dacă moare cei de la școală îi vor trece numele pe o placă din holul principal", spune Underwood. „Poate părea iraţional, dar dorinţa de a fi observat poate hrăni comportamentul de imitaţie în rândul copiilor care deja se gândesc la suicid și care simt că oricum viaţa nu mai are valoare", explică ea.

Atunci când un tânăr se sinucide, riscul de contagiune trece dincolo de cei care îl cunosc personal. În spatele fiecărui titlu din ziar despre un asemenea caz se ascunde tragedia prin care trece familia respectivă, dar și un efect de contagiune care se întinde până departe. CSM scrie că, între 1950 și 1990, rata sinuciderilor în rândul tinerilor a crescut de patru ori. În anii 2000 a mai scăzut și acum rămân la un nivel constant, de trei ori mai mare decât în 1950, iar cercetările sugerează că pentru fiecare tânăr care se sinucide, alţii încep să se gândească în secret la această posibilitate.

Cum poţi învinge dorinţa de moarte?

Decizia de a te sinucide este imposibil de înţeles de către persoanele care nu au simţit-o niciodată. În această situaţie nu există „știu prin ce treci, dar crede-mă că va fi mai bine" decât dacă consilierul respectiv nu a avut cel puţin o tentativă eșuată. Discuţia despre moarte este o discuţie pe care oamenii, în general, încearcă să o evite și să se întoarcă mai repede la gândurile fericite. Cu atât mai mult este evitată discuţia despre propria moarte, despre dorinţa sau gândul de sinucidere, care este în continuare tabu în cele mai multe societăţi. Cu cine ar putea un tânăr să vorbească despre asta? Părinţii s-ar speria atât de tare, încât, probabil, l-ar sufoca cu prezenţa, întrebările și cerinţele lor. Fraţii l-ar asigura de ura lor veșnică, iar colegii și prietenii ar spune mai departe.

Cu toate astea, alte soluţii nu prea există. Cercetările care se fac pentru probarea eficienţei metodelor de prevenire a suicidului printre tineri arată acest lucru. Din cauză că adolescenţii sunt foarte puternic influenţaţi de către colegii lor, contagiunea în aceste cazuri este o cauză de îngrijorare pe termen lung. Tinerii care sunt expuși direct sau indirect la un caz de sinucidere au automat un risc mai mare de a încerca acest lucru, arată studiile.

Există o înţelegere tot mai profundă atât a factorilor de risc, cât și a celor de prevenire, sau de protecţie, cum mai sunt numiţi, iar una dintre cele mai bune protecţii este legătura cu un adult în care tânărul să aibă încredere. „De-a lungul timpului, prevenirea suicidului s-a făcut prin concentrarea atenţiei asupra identificării indivizilor cu risc mare, cu probleme mentale sau cu probleme de adicţie, adică o perspectivă medicală", explică Peter Wyman, profesor de psihiatrie la Universitatea de Medicină Rochester. Acum, spune el, există un consens tot mai puternic că atenţia ar trebui îndreptată spre reducerea factorilor stresanţi și spre îmbunătăţirea factorilor protectori.

Această este o metodă aplicată de anumite programe de prevenţie, precum Source of Strength din Statele Unite, și care a adus rezultate. Tinerii sunt învăţaţi să găsească metode creative de a răspândi ideea că prin găsirea unui pilon de sprijin, prieteni, părinţi, mentori sau lideri spirituali, oricine poate găsi o cale să treacă chiar și prin cele mai dificile perioade. Acești tineri „păţiţi" creează o nouă normă care sparge „codul de tăcere" din jurul acestui subiect.

Dacă societatea vrea să își păstreze tinerii atunci ar trebui să renunţe la a mai considera tabu acest subiect. Experţii în prevenirea suicidului la tineri spun că părinţii și învăţătorii trebuie să fie mult mai bine pregătiţi să își depășească propriile frici și idei despre acest subiect și să poată să vorbească cu tineri despre această problemă într-un mod constructiv, dar, și mai important, să fie pregătiţi să asculte, fără să afișeze teroarea unui părinte care deja simte că copilul său a murit. Atunci când un tânăr ia decizia să se confeseze și să își exprime dorinţa de moarte, înseamnă că mai are încă îndoieli și nu este pregătit să o facă. Totodată, înseamnă că așteaptă o soluţie care să îl deturneze de la planul său, așteaptă un motiv, ceea ce pentru părinţi înseamnă speranţă.