Confuzie și ignoranţă în abordarea depresiei

645

În ciuda eforturilor de cercetare întreprinse în domeniu, cauzele depresiei nu sunt încă elucidate pe deplin. Iar acest fapt explică, în parte, greșelile comise în abordarea simptomelor asociate bolii. Unii își pun speranţele în religie pentru a se vindeca. Și e drept: credinţa hrănește sufletul. Ar putea, însă, vindeca și mintea?

Despre posibilitatea unei legături între psihologie și credinţă, percepţiile eronate și eventualele greșeli care pot fi comise a discutat Aaron Kheriaty, director de Educaţie Medicală la Departamentul de Psihiatrie al Universităţii California într-un interviu publicat de Huffington Post.

Una dintre abordările greșite semnalate de către psihiatrul american apare ca reacţie la o înţelegere confuză a rolului pe care îl are credinţa în raport cu psihologia. În opinia lui Aaron Kheriaty, mulţi creștini îi solicită ajutorul destul de greu și de multe ori în contradicţie cu sfatul prietenilor creștini sau al altor membri ai familiei, uneori chiar al unor lideri ai bisericii. Eroarea constă în faptul că ei sugerează că nu ar trebui să aibă încredere în psihiatri sau medicamente. Abordarea depresiei ca o problemă spirituală ce trebuie tratată într-o manieră spirituală pleacă de la o premisă greșită. Îngrijorător este faptul că se întârzie astfel timpul de intervenţie dintre debutul simptomelor și aplicarea tratamentului adecvat.

În această privinţă, Kheriaty consideră, totuși, că „poţi să aluneci cu ușurinţă în ambele direcţii, fie prin exagerarea spiritualizării, fie în tendinţa de a avea o abordare pur medicală”. Realitatea este că depresia trebuie să fie privită din perspective multiple, atât încercând să înţelegem ce o produce, cât și încercând să aplicăm tratamente adecvate pentru aceasta. „Cercetările arată că medicaţia, de una singură, poate fi uneori eficientă și psihoterapia, fără medicamente, poate avea rezultate fericite, dar ambele luate împreună sunt mult mai eficiente decât abordate separat”, susţine psihiatrul.

Există, de asemenea, o greșeală manifestată în anumite colectivităţi creștine care nu fac decât să accentueze starea de depresie. Conform interviului din Washington Post, există o mulţime de creștini dezinformaţi, atât catolici, cât și protestanţi. Confuzia sau ignoranţa determină ca „oamenii buni să dea un sfat prost și să provoace o mulţime de durere și suferinţă”. Kheriaty consideră că „nu e nicio suferinţă psihică mai rea decât o criză spirituală în cazul în care o persoană devine îngrijorată în mod nejustificat cu privire la împăcarea sa cu Dumnezeu. Este o formă de suferinţă oribilă și contrară spiritului creștin.”

Constatând multitudinea de idei confuze cu privire la modalitatea adecvată de intervenţie în favoarea persoanelor depresive, psihiatrul intervievat de Washington Post consideră că este necesară dezvoltarea unei spiritualităţi autentice. Din punctul său de vedere, aceasta ar trebui percepută nu ca o modalitate de a memora și arhiva doctrine într-un „dosar al creștinismului” din creier, ci ca o pereche de ochelari care ne permite să vedem totul în viaţa noastră cu mai multă claritate. „Este lentila prin care noi experimentăm bucurii, tristeţi, durerea și suferinţa”. În final, el propune o schimbare de paradigmă cu privire la valoarea existenţială pe care o poate aduce creștinismul. „Am auzit o mulţime de lucruri despre credinţă și despre dragoste, dar mai puţin despre speranţa creștină”.

Realitatea este că studiile de specialitate ignoră deseori credinţa pacientului, care poate avea un rol crucial în peisajul lui sufletesc. „De ce a fost cercetarea psihiatrică insuficientă și superficială?”, se întreabă Psychology Today. „Pentru un singur lucru, fiindcă puţini psihiatri sunt religioși”, afirmă publicaţia. În timp ce 90% dintre americani cred în Dumnezeu, un studiu desfășurat de American Psychiatric Association a constatat ca doar 43% dintre psihoterapeuţi au asemenea convingeri.

Rolul pe care îl joacă religia în tratarea persoanelor depresive a fost constat și de către Clinical Psihiatry News. În opinia specialiștilor, „religia poate fi o resursă importantă în îngrijirea pacientului, astfel încât cei care tratează trebuie să fie conștienţi de rolul pe care îl joacă în viaţa pacienţilor”.

Rămâne o provocare ca neîncrederea reciprocă manifestată fie de specialiștii fără convingeri religioase, fie de creștinii cu convingeri prea puternice să fie substituită de echilibru și interdependenţă, ca elemente de referinţă ale unei relaţii armonioase între știinţă și religie.