Unde locuiesc cei mai fericiţi oameni de pe Pământ

3827

O regiune din America Centrală conduce detașat în topul celor mai fericite locuri din lume, potrivit celui mai recent Index Global al Bunăstării, realizat de Gallup și Healthways.

Panama este cel mai fericit loc de pe Pământ, potrivit sondajului. Circa 61% dintre locuitorii ţării se declară mulţumiţi de cel puţin trei dintre cele cinci aspecte de evaluare a bunăstării: calitatea relaţiilor sociale, satisfacţia vieţii și motivaţia atingerii obiectivelor, siguranţa, mulţumirea și mândria faţă de comunitate, sănătatea și securitatea financiară.

Care e secretul locuitorilor din Panama? „Economia puternică și în creștere din Panama, rata șomajului, de 4,5% în 2013, și dezvoltarea naţională ar putea fi cei mai importanţi factori care au contribuit la acest nivel înalt de prosperitate”, punctează reprezentanţii Gallup, citaţi de Live Science.

„Legăturile de familie sunt foarte puternice aici, iar duminica toată lumea se reunește. Așa că și atunci când oamenii se confruntă cu dificultăţi, nu se simt singuri. Avem și un peisaj foarte frumos și nici în oraș nu te simţi departe de natură. Avem o economie în creștere și stabilitate financiară. Când a lovit criza financiară, Panama a ieșit chiar mai bine decât înainte, pentru că băncile noastre au fost foarte precaute”, a explicat Laura Montenegro, oficial al ambasadei statului Panama în Marea Britanie care se ocupă cu promovarea relaţiilor culturale cu ţările străine, citează The Guardian.

Pe locul al doilea în top, la o distanţă de aproape 20 de procente, se află Costa Rica, ţară care a obţinut un scor de 44%. Următoarele poziţii sunt ocupate de Danemarca, Austria, Brazilia, Uruguay, El Salvador, Suedia, Guatemala și Canada.

La polul opus, ţările cu cei mai nefericiţi locuitori sunt Siria și Afganistan, regiuni puternic afectate de conflicte. Aici doar 1% din populaţie susţine că e mulţumită de cel puţin trei din criteriile de măsurare a bunăstării. Gradul de fericire al locuitorilor este scăzut și în regiunile Haiti, Republica Democratică Congo, Ciad, Madagascar, Uganda, Benin, Croaţia și Georgia.

În România, doar 14% dintre locuitori declară că prosperă în minimum trei dintre aspectele studiate. Ţara noastră se află la egalitate cu Iranul, Iordania, Macedonia, Moldova și Coreea de Sud, scrie Live Science.

Statisticile arată că lumea în care trăim nu este nici pe departe un loc prea fericit. În medie, doar 17% din populaţia planetei se declară satisfăcută în cel puţin trei puncte din cele studiate.

„Fiecare lider, din fiecare ţară, are datoria de a îmbunătăţi viaţa și comunităţile de care aparţin populaţiile pe care le deservesc”, a declarat președintele și directorul executiv al Gallup, Jim Clifton.

Nivelul fericirii populaţiei este cu atât mai important, cu cât cercetările efectuate de Gallup și Healthways au arătat că acesta poate influenţa individul din multiple puncte de vedere. De exemplu, persoanele cu un grad ridicat de bunăstare fac faţă mai ușor problemelor, sunt mai sănătoase, sunt capabile să își satisfacă propriile nevoi, sunt mai productive și se simt mai în măsură să contribuie la succesul organizaţiilor, comunităţilor și ţării.

 Foto: Wikimedia Commons