Pe lângă zile libere, colinde și cozonaci tradiţionali, orice decembrie care se respectă vine la pachet cu bilanţul realizărilor de peste an și cu multe planuri de viitor.

Rezoluţiile pe care majoritatea le asociază noului an sunt cutezătoare și vizează schimbări diverse: de la o să petrec mai mult timp cu familia până la o să ajung la greutatea ideală sau o să mă apuc de sport, toate aceste aspiraţii poartă amprenta unor intenţii bune care urmăresc transformarea proiecţiei în realitate. Din păcate, peste 70% din cazuri dovedesc că trecerea de la teorie la practică nu este la fel de ușoară precum trecerea dintre ani și că între a-ţi propune și a realiza ceva stau exerciţii întregi de voinţă și perseverenţă.

Sondajele arată că cele mai populare schimbări incluse în rezoluţiile sfârșitului de an se referă la îmbunătăţirea stilului de viaţă (55,2%), prin practicarea unui sport (31,3%), îmbunătăţirea alimentaţiei (10,4%) sau abandonarea obiceiurilor nesănătoase (13,5%). Clasamentul este completat de obiective legate de muncă, bani și viaţă socială, între care primează achitarea datoriilor, economisirea, întrajutorarea și alte scopuri asemănătoare.

Indiferent de direcţia preferată, angajamentele de tipul de la anul voi face X sau Y lucru au un element comun: data expirării. Sincere și vehemente la nivel declarativ, ţintele favorite nu supravietuiesc, totuși, pe termen lung. Cifrele raportează că, până la sfârșitul lunii ianuarie, o treime din oameni renunţă la promisiunile făcute în preajma sărbătorilor de iarnă, în timp ce, până la finalul lunii februarie, doar 20% din ei își păstrează angajamentele.

De ce se întâmplă astfel și cum putem trece la acţiune chiar și în condiţiile actuale, când teama, instabilitatea și nesiguranţa atacă însăși ideea de a visa cu ochii deschiși?

Rezoluţiile și credibilitatea schimbării

Dincolo de factorii obiectivi care influenţează concretizarea rezoluţiilor anuale, un studiu interesant aduce în discuţie valoarea încrederii în sine ca agent activ al schimbării.

Potrivit studiului, indivizii care își recunosc puterea de schimbare au mai multe șanse de a se autodepăși, prin faptul că își propun ţinte înalte pe care le urmăresc cu devotament. Ei consideră că autocontrolul este un instrument dinamic și valid de rafinare a obiceiurilor zilnice, o modalitate de a-și atinge ţelurile. Pot să mă las de fumat!, Pot să renunţ la fast-food!, Pot să fiu mai bun la locul de muncă! și alte convingeri similare definesc atitudinea oamenilor care cred în schimbare și acţionează intens în sensul acesta, fără a aștepta ca lucrurile bune să pice din cer.

La polul opus, pesimiștii se îndoiesc de capacitatea de a atrage și menţine schimbarea, motiv pentru care abandonează mai ușor obiectivele pentru noul an. Aceștia tind să creadă că înclinaţiile ereditare sau trăsăturile de bază ale personalităţii sunt mult prea puternice pentru a permite îmbunătăţirea comportamentului, astfel că neglijează resursele interioare necesare atingerii pragului dorit.

Ăsta sunt eu, nu am ce face!, Nu pot să îmi înving slăbiciunile!, Am încercat, dar nu e de mine!, sunt doar câteva dintre replicile invocate atunci când simţim că progresul se află la ani-lumină distanţă de noi. Din acest punct de vedere, creștinii au un mare avantaj derivat din convingerea desăvârșirii sinelui pe cale spirituală.

Rezoluţiile și ambiguitatea schimbării

Un articol publicat în The New York Times identifică și alte motive care ne împiedică să trecem de la vorbe la fapte:

Ambiguitatea dorinţelor – atunci când știm că vrem ceva, dar nu știm exact CE.

Lipsa motivaţiei interioare – atunci când știm ce vrem, dar nu și DE CE.

Inexistenţa unui plan realist de obţinere a rezultatelor – atunci când știm ce vrem, dar nu și CUM vom ajunge acolo.

O alternativă viabilă la această abordare se bazează pe celebrul model inspirat din domeniul managementului, modelul obiectivelor SMART, care, prin faptul de a fi precise, măsurabile, realizabile, relevante și încadrate în timp, ne facilitează rezultatele dorite.

Astfel, oricât de feerică ar fi ideea solemnizării sfârșitului de an prin promisiunea de a fi mai buni, abordarea trebuie să declanșeze spiritul practic, informat și lucid al unui veritabil plan de afaceri. Dacă, spre exemplu, ne propunem să adoptăm o dietă echilibrată, trebuie să urmăm câţiva pași indispensabili materializării acestui deziderat nu tocmai facil:

  • să restrângem și să personalizăm dimensiunile scopului nostru (trecând de la general la particular, de la vag la concret, de la ce se potrivește tuturor la ce mi se potrivește mie);

  • să înţelegem nevoia de schimbare și beneficiile ei reale (o motivaţie extrinsecă întemeiată pe așa mi-a recomandat medicul sau toţi prietenii mei sunt vegani va sta în picioare pentru o perioadă scurtă de timp);

  • să concepem un plan realist, cu schimbări mici, progresive, adecvate nevoilor noastre (consultând informaţii concludente și, de preferinţă, opinia unui expert în domeniu).

Rezoluţiile și necesitatea schimbării

O altă condiţie pentru succes este eliminarea ideii că „trebuie” să întreprindem un lucru sau altul. Cuvântul „trebuie” se asociază cu sentimentul de vină și/sau rușine ori cu absenţa deciziei și implică faptul că schimbarea dorită este o posibilitate – ceva ce am putea face –, nu o realitate – ceva ce vom face cu siguranţă. Sec și coercitiv, termenul îmbracă o conotaţie negativă care subminează motivaţia intrinsecă fidelă cauzei noastre.

Conturând un registru dual, profesorul Seppo Iso-Ahola de la Universitatea Maryland din S.U.A., promovează trucul „alegerii forţate” ca tehnică de a ne motiva să realizăm o acţiune mai puţin dezirabilă.

În articolul dedicat eșecului privind rezoluţiile din zona de sănătate și sport (publicat în Journal of Nature and Science), profesorul recomandă manipularea mediului în așa fel încât să încurajeze schimbarea comportamentală dorită. Dacă, de pildă, ne-am propus să facem mișcare după orele de muncă, dar oboseala, indispoziţia, obișnuinţa de a fi inactivi în timpul liber ne sabotează intenţiile, putem recurge la câteva strategii utile: să promitem unui prieten că ieșim împreună la alergat, să așezăm echipamentul de sport pe canapeaua ispititoare din faţa televizorului, să cumpărăm un abonament costisitor la sală, adică să găsim modalităţi ingenioase de a forţa alegerile bune, atunci când punerea lor în practică ne încearcă voinţa.

Deși standardul de 21 de zile necesare formării unei deprinderi reprezintă o estimare mai mult decât optimistă, repetiţia continuă să fie mama învăţăturii. Însușirea unui comportament nou reclamă, în medie, 66 de zile, însă limitele individuale variază de la 18 la 245 de zile, după cum indică studiul detaliat aici. Și Charles Duhigg, autorul cărţii Puterea obișnuinţei, întărește această idee, declarând că, dacă vrem să asimilăm un obicei nou, trebuie să ne facem planuri pentru următorii zece ani, nu pentru următoarele două, trei luni.

Recompensele imediate și entuziasmul resimţit odată cu ele susţin schimbările pe termen lung. Dacă ne displace activitatea fizică, dar îi cunoaștem beneficiile și vrem să le trăim pe propria piele, trebuie să identificăm acel tip de mișcare lesne de integrat în rutina personală, alegând apoi o formă agreabilă de antrenament (cu ajutorul muzicii preferate, al energiei antrenamentului de grup, al unor exerciţii fizice mai puţin solicitante etc.). Orice mică bucurie sau plăcere asociată noii activităţi este extrem de importantă, deoarece accelerează formarea automatismelor.

Rezoluţiile și posibilitatea schimbării

Cu toate că s-au scurs mai bine de două decenii de la publicare, articolele din domeniu citează încă teoria psihologilor Miller și Marlatt, care enumeră trei condiţii esenţiale pentru concretizarea rezoluţiilor de sfârșit de an:

  1. Angajamentul faţă de schimbare

Este greu să ajungem în punctul dorit dacă nu lăsăm deoparte istoria personală, ridicându-ne deasupra eșecurilor trecute. Angajamentul faţă de schimbare înseamnă să tratăm la modul cel mai serios obiectivele stabilite, fie că ne-am propus o schimbare minoră, ca cititul mai des sau mersul pe jos o dată la trei zile, fie că urmărim o reformă pe toate planurile.

  1. Formularea unor strategii de rezolvare a problemelor ivite pe parcurs

Elanul dat de schimbarea filei din calendar descrește pe măsură ce ne îndepărtăm de prima zi a anului, reperul care ne resetează la nivel psihologic. Odată cu trecerea timpului, socotelile de acasă încep să contravină celor din târg; apar obstacole și întârzieri, iar pretextele curg în cantităţi colosale: nu avem timp, ne-am pierdut energia, motivaţia a dispărut cu desăvârșire, nu ne ajută nimeni, nu ne place, nu ne trebuie, nu mai vrem și alte „nu”-uri nefolositoare.

Ce putem face pentru a rămâne ferm pe poziţie? Specialiștii spun că anticiparea obstacolelor (stări, circumstanţe sau atracţii negative) și formularea unui plan de rezervă (sau a mai multor planuri de rezervă) ne aduc mai aproape de finalul râvnit.

  1. Monitorizarea progresului

Acest ultim pas invocat de către psihologii Miller și Marlatt funcţionează în sens dublu: 1) ne permite să depistăm punctele slabe ale „proiectului” și să intervenim cu ajustările de rigoare, 2) ne dă ocazia să apreciem rezultatele intermediare, folosindu-le ca imbold pentru eforturile de mai târziu.

Trăgând linie, observăm că acest trio normativ joacă un rol paradoxal în procesul schimbării, ajutându-ne să-i înţelegem complexitatea, dar și să ne simplificăm munca prin: cultivarea responsabilităţii, preîntâmpinarea obstacolelor și adaptarea continuă la nevoi.

Plecând ipotetic de la premisa că scopul nostru pentru 2021 este să facem mai multe economii decât în anii trecuţi, putem începe demersul prin transformarea conceptului de „mai multe economii” într-un obiectiv specific și măsurabil, bazat pe:

  • Angajamentul faţă de asumarea unui comportament de consum echilibrat și cultivarea responsabilităţii în raport cu cheltuielile realizate;

  • Formularea unor strategii privind gestionarea unor probleme potenţiale (cheltuieli impulsive și/sau neprevăzute, diminuarea veniturilor lunare etc.), în urma anticipării acestor obstacole;

  • Monitorizarea periodică a situaţiei financiare și adaptarea planului iniţial la schimbările apărute.

Folosind principii similare, Asociaţia Americană de Psihologie ne sfătuiește să întocmim cu atenţie lista dorinţelor la sfârșit de an și:

  1. Să începem cu pași mărunţi, într-un ritm lejer și progresiv;

  2. Să adoptăm comportamentele sănătoase unul câte unul, concentrându-ne succesiv, nu simultan, asupra schimbărilor planificate;

  3. Să vorbim despre experienţele personale cu cei apropiaţi, împărtășindu-ne reușitele și eșecurile;

  4. Să nu urmărim perfecţiunea întrucât standardele excesiv de înalte creează piedici și frustrări;

  5. Să cerem ajutorul în momentele de epuizare fizică sau emoţională.

Pe lângă abordarea realistă a rezoluţiilor, puterea voinţei și perseverenţa demonstrată în timp, un alt aspect la fel de important în economia succesului are în vedere influenţa celor din jur.

„Dacă îţi construiești un proces în care conștientizezi ceea ce este bine pentru tine, dacă îţi schimbi structura vieţii și atragi oameni care îţi consolidează alegerile, atunci cred că ai șanse bune de reușită”, afirmă psihiatrul Michael Bennett.

În preajma oamenilor care deja practică ceea ce și noi ne dorim, va fi mult mai ușor să îmbrăţișăm schimbarea, indiferent de data din calendar. Nu strică, așadar, să ne înconjurăm, fizic și virtual, de persoane ce pot deveni adevărate surse de inspiraţie și care ne pot încuraja, prin exemplu personal, să fim mai devotaţi împlinirii dorinţelor noastre.

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.