De ce îi stigmatizează societatea pe cei singuri

561

În societatea de azi, a avea un partener este numai firesc, în timp ce a fi singur este un defect. În timp ce societatea îi sărbătorește pe cei implicaţi în relaţii romantice, pe cei singuri îi stigmatizează.

„Cum se face că nu ai pe nimeni?" e întrebarea clasică la care cei singuri trebuie, adesea, să facă eforturi pentru a răspunde demn. „Nu am găsit persoana potrivită… Sunt o persoană tristă, morocănoasă și imatură… Sunt incapabil de iubire… Sunt deviat: prefer girafele." Orice răspuns e bun, spune scriitorul britanic James Friel, într-un editorial BBC.

Persoana care întreabă nu așteaptă oricum un răspuns fericit, scrie Friel. „Orice aș spune este doar o acoperire pentru singurătatea mea profundă și corozivă. Investigatorii știu deja asta și informaţia de interior (…) îi liniștește. Ei sunt în siguranţă."

Editorialistul schimbă însă macazul și se întreabă, retoric, cum ar fi dacă întrebările profunde ar sosi din partea celui singur către cupluri: „De ce te-ai mulţumit cu el? Cum de te-ai procopsit cu ea? De ce ţi-e atât de frică să fii singur? Astfel de întrebări ar fi nepoliticoase, intruzive."

Însă indiscreţiile nu vin doar din partea cuplurilor. Și persoanele singure se fac vinovate de stigmatizarea celor singuri. Friel oferă exemplul unei prietene care a acceptat să se întâlnească cu un bărbat singur, care fusese căsătorit de trei ori și avea câte un copil din fiecare căsătorie. „Un exemplu de continenţă emoţională," punctează sarcastic editorialistul, înainte de a povesti cum bărbatul a întrebat-o pe femeia singură și fără copii „de ce și-a ratat viaţa".

Cea mai dispreţuită minoritate sexuală

O astfel de mentalitate ar putea reflecta faptul că persoanele singure sunt, așa cum nota o carte recent apărută, „cea mai dispreţuită minoritate sexuală a zilelor noastre". Paradoxul este că astăzi, tot mai mulţi oameni sunt singuri. Fie că „sunt prea sinceri ca să facă parte dintr-un cuplu", fie că „nu pot spune altcuiva 'Te iubesc numai pe tine. Și te voi iubi întotdeauna.'", fie că sunt prea „posedaţi de sine", persoanele singure sunt, indiferent de motiv, din ce în ce mai multe. În 1950, existau 4.000.000 de adulţi care locuiau singuri în Statele Unite ale Americii, în timp ce astăzi numărul lor este de 8 ori mai mare.

Psihologii şi sociologii care au analizat acest fenomen, într-un articol recent apărut pe site-ul revistei The New Yorker, pun noul stil de viaţă pe seama a 4 factori: emanciparea femeii, gradul de urbanizare, tehnologia informaţională şi speranţa de viaţă crescută a omului contemporan.

Dincolo de preferinţele personale, cei care au analizat fenomenul însingurării societăţii susţin, așa cum face Robert D. Putnam, de la Universitatea Harvard, că singurătatea subminează angajamentul civil pe care o societate democratică îl cere din partea cetăţenilor săi. Totuși, până la a fi preocupaţi de macro-efectul singurătăţii, mai aproape și mai presantă ar trebui să fie grija pentru efectul nepoliteţei faţă de cei singuri.