Canada: din ce în ce mai multe fete se sinucid

327

Rata sinuciderilor între adolescenţii și pre-adolescenţii de sex feminin din Canada a crescut în ultimele decenii, chiar dacă numărul total de tineri care și-au luat viaţa este în scădere, potrivit unui studiu canadian care s-a desfășurat pe aproape 30 de ani, informează Reuters.

Cercetătorii, ale căror rezultate au fost publicate în Canadian Medical Association Journal, au remarcat, de asemenea, o schimbare în metodele preferate de sinucidere, de la arme sau otrăvuri, la sufocare prin strangulare.

„Mesajul nostru este că toate sinuciderile sunt tragedii, iar tendinţa este foarte îngrijorătoare”, a spus autorul principal Robin Skinner, un epidemiolog al Agenţiei de Sănătate Publică din Canada.

În 1980, 0,6 la 100.000 de fete cu vârste cuprinse între 10-14 ani au comis acte de suicid, crescând la cifra de 0,9, în 2008. În rândul fetelor de 15 până la 19 de ani, rata a crescut de la 3,7 la 100.000 în 1980, la 6,2 în 2008.În general, sinuciderea este a doua cauză de deces pentru canadienii cu vârste între 10 şi 19 de ani, după accidente.

Cercetărorii au aflat că nu există nicio schimbare semnificativă în rata de sinucidere pentru băieţii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Dar pentru cei cu vârste între 15 si 19 ani rata sinuciderilor a scăzut considerabil.Studiul nu a examinat de ce rata în rândul fetelor a crescut pe parcursul perioadei de 28 de ani sau de ce aceea a băieţilor a scăzut, dar au evidenţiat o creştere constantă în rândul ambelor sexe privind decesele prin sufocare.

În plus, notează aceștia, un aşa-numit „joc al sufocării” a crescut în popularitate printre copii şi adolescenţi, pe parcursul perioadei de studiu. Acesta implică fie strangularea, fie aplicarea de presiune în zona pieptului pentru a atinge o stare de euforie generată de privarea de oxigen.

„Jocul se poate transforma într-unul mortal în cazul în care participantul care este sufocat este susceptibil din punct de vedere fiziologic sau dacă presiunea nu este eliberată suficient de rapid după pierderea conştienţei”, a declarat Skinner.