Psihologul David DeSteno, despre înclinaţia spre dezamăgire

223

Știm, în general, că oamenii nu se împart în „buni" și „răi". Cu toate acestea, atunci când cineva de la care nu ne așteptam face o faptă „rea", suntem profund dezamăgiţi. De ce se întâmplă aşa?

David DeSteno, psiholog la Social Emotions Lab din cadrul Northeastern University (SUA) susţine că societatea de astăzi are nevoie să își schimbe concepţia despre caracterul unei persoane și propune o analogie între modul în care percepem caracterul cuiva și modul în care percepem culorile.

„Cei mai mulţi dintre noi cred că o culoare este ceva abstract – ceva e roșu, are roșeaţă, ceva e albastru, are albăstreală. Dar noi suntem cei care creăm aceste categorii. Ele nu sunt niște genuri naturale, nu sunt date care să reprezinte lucruri fundamental distincte. În final, ceea ce determină culoarea pe care o vedem este frecvenţa undei de lumină care ne intră în ochi, deci e vorba de un continuum. E oarecum la fel și cu caracterul. Lucrurile se amestecă. Presupunem că dacă cineva este bun (…) iar asta e o caracteristică abstractă, atunci acea persoană nu poate fi rea. Și, atunci când este, categoriile noastre se zdruncină," a explicat DeSteno într-o prezentare PopTech, postată de BrainPickings.

Teza lui DeSteno este că omul ar trebui văzut ca un continuum în diferite nuanţe, nu ca rezultatul unei dihotomii alb-negru, bun-rău. El subliniază totuşi că asta nu însemnă că omul nu îşi va controla comportamentul într-un mod care să îl reprezinte, şi că „deviaţiile" nu reprezintă „o uşă către adevăratul său sine," ascuns cu străşnicie până la acel moment.

Raţionamentul lui DeSteno este construit ca o filosofie de tip evoluţionist. Fiindcă omul evoluează, spune DeSteno tendinţa lui spre un „caracter rău" nu are nicio explicaţie. Psihologul îşi soluţionează dilema postulând că nu există „caracter rău" şi că standardele susţinute de-a lungul istoriei cu privire la ce constituie un caracter rău ar trebui regândite. Deşi, din perspectivă creştină, opinia lui DeSteno are o premisă greşită (înclinaţia spre rău a omului fiind considerată un apanaj al naturii umane, degradate de-a lungul secolelor de deciziile contra voinţei divine – păcatul) observaţiile psihologului vin totuşi să lărgească înţelegerea cu privire la atitudinea practică a oamenilor faţă de conceptele de „bun" şi „rău".

În cartea sa, Out of Character, Surprising Truths About the Liar, Cheat, Sinner (and Saint) Lurking in All of Us DeSteno evidenţiază predispoziţia oamenilor de a sublinia negativul. El ilustrează cu istoria unui politician, cunoscut drept un incontestabil model de virtute. Imaginea acestui om cu o ţinută morală superioară a fost complet năruită de implicarea sa într-un adulter. După acest eveniment, opinia publică şi chiar apropiaţii politicianului s-au dezis de imaginea de om onest pe care o aveau despre el. DeSteno aduce apoi o contra-ilustraţie, istoria unui om al străzii care şi-a riscat viaţa sărind de pe un pod ca să salveze un străin de la înec. Povestea omului fără adăpost nu a fost mediatizată, iar omul s-a scufundat înapoi în anonimatul vieţii sale nefericite, imediat după eveniment. Psihologul spune că reacţia opiniei publice a fost una tipică: oamenii au simţit că imaginea pozitivă a omului politic a fost un fals, din cauza unui incident negativ, dar nu şi-au modificat opinia negativă cu privire la omul străzii, după un incident pozitiv. „O muscă moartă într-o supă face mâncarea necomestibilă, dar o picătură de supă într-un bol cu muşte moarte nu face insectele comestibile," rezumă anecdotic psihologul în carte.

Psihologul evidenţiază astfel că, în relaţiile dintre ei, oamenii sunt mai degrabă dispuşi să creadă că s-au înşelat cu privire la „bunătatea" cuiva, decât că s-au înşelat cu privire la „răutatea" unei persoane.