Curtea din spatele casei, răspunsul pentru persoanele fără adăpost

149

„Dezaprob ideea că problema oamenilor străzii nu poate fi rezolvată în timpul vieţii noastre”, declară Mari Li, managerul unui program inovator derulat de agenţia guvernamentală Multnimah Idea Lab.

Agenţia a identificat o soluţie inedită la o problemă care continuă să ia amploare – criza de locuinţe și numărul mare de persoane care dorm în adăposturi sau pe străzile orașelor americane. Proprietarii dispuși să cedeze curtea locuinţei lor pentru construcţia unei case de mici dimensiuni vor intra în posesia acelor case dacă sunt de acord să găzduiască în ele persoane fără adăpost pe o perioadă de 5 ani.

În orașul Portland, Oregon, peste 1.000 de proprietari s-au declarat interesaţi de proiect, iar 4 familii fără locuinţă s-au mutat deja în noile lor case.

Martha Chambers, care a primit deja două persoane fără adăpost – mamă și fiică – în casa construită în cadrul proiectului, spune că a fost mereu preocupată de soarta oamenilor fără un acoperiș deasupra capului. Nu a știut cum să-i ajute, pentru că nu dispune de resurse financiare impresionante, dar acest proiect a entuziasmat-o, pentru că îndeplinea condiţiile pentru a se implica în el.

Sherry și Sobeyda s-au mutat deja în căsuţa din curtea Marthei. Fiica povestește despre cât de înfricoșător e să te muţi dintr-un loc în altul, căutând o casă în care să poţi dormi și în care cărţile, marea ei pasiune, să aibă un adăpost sigur. Mama se simte ușurată, pentru că îi poate oferi copilului ei stabilitate, odată ce au obţinut, în sfârșit, o locuinţă. „Mă simt de parcă aș fi câștigat un milion de dolari”, spune femeia.

Sunt sute de mii, dacă nu milioane de americani care știu gustul amar al pierderii locuinţei, deși povestea lor nu are încă finalul fericit de care se bucură Sherry și fiica ei.

Ar fi de așteptat ca, într-o economie care merge tot mai bine, numărul persoanelor fără adăpost să se diminueze, dar realitatea arată un trend inversat – o casă proprie devine un vis pentru tot mai mulţi cetăţeni ai ţării privite atât de mult timp ca un tărâm al oportunităţilor.

Ţară bogată, locuitori fără un sfanţ

Nu mai puţin de 3,5 milioane de americani nu au un loc în care să-și plece capul, iar un milion dintre aceștia sunt copii, potrivit datelor oferite de organizaţia neguvernamentală HomeAid, în timp ce datele oficiale vorbesc de 554.000 de persoane fără adăpost, adică 0,17% din populaţie.

Datele diferite pot fi explicate și prin criteriile folosite pentru a defini o persoană fără adăpost – numărul celor care nu au unde să doarmă cel puţin câteva nopţi pe an este mult mai mare decât numărul persoanelor care trăiesc efectiv pe stradă pentru perioade lungi de timp.

Americanii cei mai săraci nu reușesc să-și acopere nevoile de bază, în ciuda faptului că produsul intern brut se rotunjește promiţător, scrie The Guardian.

În realitate, prosperitatea economică dezavantajează săracii, pentru că locuinţele devin tot mai scumpe în multe zone ale ţării, până în punctul în care persoanele sărace nu mai reușesc să și le permită. Salariul mediu pe oră a ajuns de la 16,74 dolari, în 1973, la doar 17,86 dolari, în 2016, potrivit Institutului de Politică Economică. Dar pentru a închiria un apartament cu un dormitor în New York e nevoie de un salariu de 27,29 de dolari, iar pentru Los Angeles, de unul de 22,98 de dolari pe oră.

Lipsa de adăpost e legată de o constelaţie de factori (de la violenţă domestică și consum de droguri la boli mintale și pierderea locului de muncă), dar firul roșu care străbate acest mozaic cauzal este precaritatea economică. Evenimente neașteptate pot ușor destabiliza o familie care se luptă să-și împlinească nevoile elementare, subliniază membrii organizaţiei HomeAid. Astfel, în timp ce o problemă poate fi gestionată cu lejeritate de persoanele cu venit rezonabil, cei care trăiesc în sărăcie sau foarte aproape de acest prag pot să-și piardă locuinţa atunci când o ultimă picătură se adaugă paharului cu presiuni financiare.

Mai multe studii au arătat că atitudinea publică faţă de oamenii străzi este ambivalentă, pendulând între compasiune și stigmatizare, această categorie fiind tolerată cu atât mai mult cu cât este mai puţin vizibilă.

„Aceasta nu este o problemă federală – este problema tuturor”, sublinia Ben Carson, secretar al Departamentului de Locuinţe și Dezvoltare Urbană.

Proiectul iniţiat de agenţia guvernamentală Multnimah Idea Lab pornește de la această premisă: dincolo de avantajele material reciproce, mai există oameni care au deschiderea de a acorda o șansă celor mai dezavantajaţi semeni, dar și curajul de a crede că reabilitarea începe în spaţiul pe care-l numim acasă.

Dacă proiectul va fi unul de succes, el va arăta că ieșirea din labirintul sărăciei profunde este posibilă și că ea se intersectează cu un anumit gen de compasiune – aceea care nu obosește la contactul cu fenomene atât de familiare încât reprezintă doar în mod excepţional un subiect de breaking news.