Eros, religie, tabu

1728

Pentru mulţi oameni religioși, sexul este tabu. De aceea, percepţia populară este că religia diminuează plinătatea vieţii de familie. Un studiu recent vine cu o concluzie surprinzătoare: religia și viaţa intimă sunt în relaţii chiar foarte bune.

Sexualitatea reprezintă una dintre temele cele mai provocatoare ale societăţii contemporane. Începând cu revoluţia sexuală a anilor ’60, asistăm la o dezinhibare aproape necontrolată a instinctelor, lucru vizibil în cadrul publicaţiilor, al dezbaterilor publice, al mass-mediei. Era inevitabil ca sexualitatea să invadeze orice dimensiune a existenţei umane. Cultura, educaţia, afacerile sunt infiltrate de concepţii modelate de liberalismul sexual. Acest fapt a condus la formarea unei imagini disproporţionate despre rolul și rostul sexualităţii.

S-a creat în timp percepţia că o viaţă intimă împlinită nu implică niciun fel de limită. Totul este permis atâta timp cât ne simţim bine. Prin contrast, la nivelul percepţiei publice poate exista concepţia conform căreia sentimentul religios inhibă împlinirea intimă. În mod surprinzător, lucrurile sunt departe de a sta așa.

Potrivit unui studiu recent realizat de Universitatea din Porto, există o legătură puternică între împlinirea în viaţa sexuală şi gradul de religiozitate, informează Daily Mail. Mai exact, cercetătorii spun că persoanele religioase, care merg des la biserică, au parte de o viaţă sexuală mai împlinită.

Această influenţă pozitivă apare atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor. Mai mult de atât, persoanele căsătorite şi cele care locuiesc alături de partener sunt mai mulţumite de viaţa intimă decât cele singure sau divorţate.

Alte cercetări, alte concluzii

Acesta nu este singurul studiu care vine cu o concluzie atât de surprinzătoare. Un sondaj Redbook realizat cu 100.000 de femei a reliefat același aspect, evidenţiind faptul că femeile creștine au o viaţă intimă mai împlinită decât femeile care nu au o viaţă impregnată de valori religioase.

Nu toate studiile duc însă spre această concluzie. Spre exemplu o altă cercetare atestă că ateii au o viaţă sexuală mult mai bună decât oamenii religioşi. Motivul? Aceștia din urmă pot avea de sentimente de vinovăţie înainte, în timpul sau după întreţinerea unor relaţii sexuale. Cei credincioşi chiar au recunoscut că au uneori sentimente puternice de vinovăţie generate de anumite tipuri de raporturi sexuale, ori de dorinţe sau fantezii erotice.

Cercetătorii de la Universitatea din Kansas își exprimă îngrijorarea asupra faptului că, în cazul copiilor crescuţi în medii familiale religioase, educaţia sexuală se face prin intermediul pornografiei. Această supoziţie este în legătură cu presupusa reţinere a copiilor în a-și întreba părinţii. În schimb, cei care şi-au pierdut credinţa, trecând la ateism, au raportat o îmbunătăţire considerabilă a gradului de satisfacţie sexuală.

Abordări și premise opuse

Cum pot fi armonizate concluziile diferite? La prima vedere, am putea susţine că studiile sunt făcute cu ţintă, dorind să demonstreze ceva ce deja se anticipa. Ar putea fi găsită însă și o altă explicaţie. Rezultatele implică aceste diferenţe pentru că pleacă de la percepţii diferite. Împlinirea intimă este văzută într-o altă manieră într-o familie creştină decât într-una seculară. De aceea, vinovăţia pe care au identificat-o unii în studiile lor este posibil să fie reală. Aceasta însă în condiţiile în care stilul de viaţă creștin impune anumite limitări pe care unele cupluri au intenţionat să le depășească. Încercarea de implementare în familia creștină a unei percepţii seculare despre viaţa intimă poate genera sentimente de vinovăţie. Pe de altă parte, alte cupluri creștine este posibil să fie caracterizate de o percepţie nesănătoasă despre viaţa intimă.

Nu doar cultura și societatea afectează viaţa de cuplu. Chiar şi biserica poate să aibă partea ei de vină în modelarea unei anumite mentalităţi eronate despre sexualitate. Retorica religioasă este tributară unei gândiri străine de gândirea iudeo-creștină. Sinteza greco-romană care s-a infiltrat în creștinism a schimbat fundamental perspectivele despre sexualitate, deturnându-le de la concepţia biblică.

Astfel, dualismul dintre materie și spirit există astăzi încă în mentalul colectiv al multor creștini conservatori. Trupul a devenit mai puţin important, inclusiv tot ceea ce putea fi asociat cu acesta. În aceste condiţii, celibatul a constituit modelul ideal de comportament, iar relaţiile intime au fost percepute doar ca un mijloc de procreare. Ideea că celibatul este singura cale de glorificare a Divinităţii a fost întruchipată de Fecioara Maria, susţine Historia.

În consecinţă, femeile care alegeau calea mănăstirii erau absolvite de păcatul originar şi se integrau în cultul Fecioarei. Nu trebuie să mai mire pe nimeni că de-a lungul secolelor creștine tema sexualităţii a fost estompată. Unii părinţi bisericești chiar au catalogat relaţiile sexuale ca ceva respingător. În paralel cu această atitudine negativă faţă de sex se remarcă și o desconsiderare a femeii. Odată cu apariţia Reformei religioase s-a început un fenomen de reechilibrare a raportului dintre trup și suflet. Poate că nu întâmplător cercetătorii de la Universitatea din Chicago au tras concluzia ca cele mai împlinite femei din punct de vedere a intimităţii sunt cele de vârstă mijlocie, măritate și de religie protestantă, scrie Fox News.

Intimitatea în perspectiva sa biblică

Pentru mulţi este posibil să constituie o surpriză faptul că Biblia vorbește despre sexualitate. Și nu puţin. Una dintre cărţile Sfintei Scripturi (Cântarea cântărilor) aduce chiar un elogiu intimităţii conjugale. Ceea ce diferenţiază concepţia biblică de cea mundană este lipsa vulgarităţii și așezarea ei într-un context mai larg care transcende perspectiva hedonistă. Ceea ce lipsește din ecuaţia seculară este chiar prezenţa lui Dumnezeu.

În cartea Dumnezeu a inventat sexul, consilierul Charles Wittschiebe își exprimă surprinderea că în anumite medii creștine există o reţinere în a discuta deschis despre sexualitate, ca și cum aceasta nu ar fi parte din creaţia lui Dumnezeu. Suficient pentru a înţelege cât de mult este de recuperat din imaginea corectă a unui eros impregnat de creștinism. Chiar și în familii în care valorile religioase pot fi considerate prioritare.

Dragostea care se dăruiește este scopul suprem al vieţii de cuplu. Privită dintr-o astfel de perspectivă, intimitatea creștină poate căpăta alte valenţe. Sexualitatea nu zidește egoul, ci îl erodează. În planul lui Dumnezeu nu există spaţiu pentru interese proprii. În acest mod, viaţa intimă și religia pot să își consolideze parteneriatul, iar studiile nu fac decât să confirme.