Există o nouă orientare sexuală: pedofilia

3018

În general, oamenii se indentifică ca fiind heterosexuali, asexuali, sau homosexuali. Mai nou însă, s-a introdus o altă opţiune. În a cincea ediţie a Manualului de Diagnosticare și Statistică a Bolilor Mentale (DSM 5), Asociaţia Americană de Psihiatrie trage o linie destul de clară între pedofilie ca boală mentală și pedofilie ca orientare sexuală.

Conform manualului, pedofilia devine orientare sexuală dacă este o preferinţă sexuală care nu este consumată, în timp ce pedofilia ca boală este definită ca o compulsie care atrage automat consumarea „relaţiei". DMS 5 listează o serie de criterii pentru diagnosticarea pedofiliei ca boală mentală, care include trei factori: o perioadă de mai mult de 6 luni în care o persoană are fantezii sexuale recurente care includ copii (de 13 ani sau mai mici); dacă aceste fantezii au cauzat un stres considerabil și au afectat relaţiile interpersonale sau dacă persoana respectivă a încercat să le trăiască în realitate; „pacientul" trebuie să aibă cel puţin 16 ani și să fie cu cel puţin 5 ani mai mare decât copilul pentru care are obsesia sexuală.

Ce spun cei care justifică iniţiativa?

Dr. Vernon Quinsey, profesor emerit în cadrul departamentului de psihologie a Universităţii Queen a declarat recent în faţa parlamentului canadian că pedofilia ar trebui considerată ca orientare sexuală. Quinsey nu este singurul care are această opinie. În ultimii ani, un număr tot mai mare de profesioniști din domeniul medical cred că societatea poate veni cu metode eficiente de a se confrunta cu acești oameni, dacă mai întâi îi înţelege.

Într-un interviu, Quinsey explică de ce pedofilia ar fi de fapt orientare sexuală și anume că interesul pentru copii minori nu poate fi modificat prin nicio metodă care a fost încercată până acum. Psihologul explică faptul că heterosexualitatea este considerată orientare sexuală pentru că studiile falometrice arată că bărbaţii heterosexuali au un interes mai mare pentru femei decât pentru bărbaţi. La fel, în cazul pedofililor, studiile falometrice arată un interes mai mare pentru copii decât pentru adulţi. Comparând cele două cazuri, și pedofilia ar trebui considerată orientare sexuală, crede psihologul. Distincţia mai trebuie făcută și pentru a lămuri anumite cazuri penale. De exemplu, un tânăr de 21 de ani care întreţine relaţii sexuale cu o tânără de 17 ani este considerat pedofil și tratat de sistemul justiţiar și de societate ca atare, deși nu este cazul.

Urmările noilor distincţii

Noul manual DSM 5 a dat oportunitatea unor grupuri de sprijin pentru „persoanele atrase de minori" să pluseze pentru schimbarea definiţiei și pentru acceptarea în societate. Grupul B4U-ACT își bazează argumentaţia pe același exemplu al lui Quinsey, cu relaţiile sexuale între tineri apropiaţi ca vârstă, doar unul fiind major. Cu toate astea, lucurile sunt mult mai complicate de atât. De exemplu, întrebat care este felul cel mai responsabil în care un pedofil își poate ţine sub control dorinţele sexuale, liderul grupului a spus că membrii sunt încurajaţi să își menţină preferinţele la stadiul de exerciţii mentale, care nu ar trebui să devină niciodată realitate. Totuși, întrebat cum poate garanta că un asemenea comportament rămâne doar la nivel mental, a răspuns sincer că nimeni nu poate garanta și că societatea trebuie să ia măsuri de protecţie împotriva pedofililor de risc înalt.

Criticii homosexualităţii avertizează de ceva timp că după ce societatea acceptă homosexualitatea ca pe un simplu stil alternativ de viaţă, totul va fi posibil. Apărătorii homosexualităţii au spus că asta nu se va întâmpla niciodată. Cu toate astea, psihiatrii încep să facă lobby pentru redefinirea pedofiliei, la fel cum s-a făcut pentru redefinirea homosexualităţii. În 1973, aceeași Asociaţie Americană de Psihiatrie a declasificat homosexualitatea de pe lista bolilor mentale.

Linda Harvey, de la organizaţia creștină Mission America, spune că pe măsură ce grupurile LGBT vor ocupa un loc din ce în ce mai mare în societate, va începe și lupta pentru drepturi egale a pedofililor. Pentru mai multe informaţii despre acest subiect citiţi și Victoria activiştilor gay le dă speranţe militanţilor pro-poligamie