Pedofilia „ușoară”, conform lui Richard Dawkins

1452

„Mă gândesc în urmă la copilăria mea și îmi este imposibil să condamn lucruri ca pedofilia ușoară, după standardele de azi", a declarat faimosul biolog ateu Richard Dawkins, într-un interviu publicat pe 7 septembrie în The Times. Declaraţiile sale au pornit o întreagă controversă în presă.

Dawkins explică se înseamnă pentru el pedofilia „ușoară" dând un exemplu din propria viaţă. Pe când avea doar 11 ani profesorul său de desen l-a pus o dată pe genunchi, i-a deschis pantalonii și l-a apucat de organele genitale. Când le-a spus colegilor ce s-a întâmplat, a avut surpriza să afle că mai mulţi dintre ei fuseseră abuzaţi de profesor. Cu toate astea, profesorul explică faptul că „la fel cum astăzi nu condamnăm o persoană pentru rasism la fel cum făceam în secolele 18 și 19, privesc înapoi la copilăria mea și îmi este imposibil să condamn lucruri ca pedofilia ușoară, după standardele de azi".

Grupurile pentru protecţia victimelor abuzului sexual au reacţionat puternic la aceste remarci. Peter Watt, director pentru protecţia copilului al Societăţii Naţionale pentru Prevenirea Abuzului Copiilor a declarat că remarcile lui Dawkins arată un dispreţ „teribil" faţă de victimele abuzului sexual.

Peter Saunders, fondator al Asociaţiei pentru Persoanele Abuzate în Copilărie, și el însuși o victimă a abuzului sexual, a declarat că „abuzul în toate formele sale a fost dintotdeauna greșit. Răul este rău și trebuie să facem ceva împotriva lui oriunde și oricând apare", citează Christian Post.

Văzându-se atacat și pe Twitter, Richard Dawkins a ţinut să clarifice în mai multe feluri că este vorba despre „o gândire cantitativă", despre capacitatea de a diferenţia „nuanţele de gri", întrebând pe Twitter: „Chiar neagă toată lumea că să violezi o fetiţă de 8 ani până moare este mai rău decât să pui mâna în pantalonii unui copil? Sunteţi chiar atât de extremi?"

Mai departe, Dawkins a postat pe site-ul său un editorial intitulat „Abuzul copiilor: o neînţelegere". Povestind din nou despre experienţa sa cu profesorul de desen, a menţionat că nu crede că ceea ce a făcut acesta a provocat o tulburare pe termen lung copiilor și că, până la urmă, sinuciderea profesorului i-a afectat mai mult decât abuzurile sexuale. Părerea sa este bazată pe discuţiile repetate pe care le-a avut cu alţi colegi care au trecut prin aceeași experienţă, mai ales după moartea celui care i-a abuzat. Cu toate astea, Dawkins recunoaște că nu știe sigur dacă nu cumva unii dintre colegii săi au avut experienţe repetate sau la fel de „superficiale" cum a fost a sa, și își cere scuze dacă a greșit cumva în privinţa vreunuia dintre ei.

Totuși, în ceea ce privește propria sa experienţă, Dawkins spune că mai rău ar fi făcut dacă dând o importanţă exacerbată experienţei sale, ar fi insultat acele persoane care chiar au suferit traume groaznice de pe urma abuzurilor sexuale. „Ar fi trebuit să mint și să spun că e cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat? Ar fi trebuit să caut compasiunea de care are nevoie cineva care chiar a fost distrus pentru restul vieţii?" se întreabă Dawkins. Asta ar fi însemnat ca, în mod justificat, să nu mai facă pe victima și să nu încerce ca prin faima sa să îi submineze pe cei care sunt victime reale.

„Să scuz atacurile pedofile în general, sau să scot la lumină experienţele tragice ale altor persoane, era departe de intenţia mea. Speram că măcar atâta lucru este evident", scrie Dawkins, care nu uită să se folosească de subiect pentru a împroșca încă o dată cu noroi Biserica Catolică, „o instituţie care a protejat pedofilii". Dawkins amintește pentru că a donat personal 10.000 de lire sterline pentru un fond realizat în comun cu Christopher Hitchens, pentru a construi un caz legal împotriva Papei Benedict pentru rolul jucat în ascunderea cazurilor de abuz sexual al clerului.