Cât de ușor devii dependent de droguri?

1216

Dependenţa a fost considerată ca fiind rezultatul efectului substanţelor asupra creierului, dar și o boală sau o slăbiciune, un "defect" de personalitate. Experimentele pe animale au arătat că este suficientă o singură încercare a drogurilor pentru a deveni dependenţi, însă adevărul este mult mai complex.

Drogurile au impact direct asupra creierului, lucru care se traduce în tulburarea percepţiei asupra realităţii, notează organizaţia Drug Free World. Rezultatul este un comportament ciudat, iraţional, în multe cazuri chiar distructiv.

Motivul pentru care un individ devine dependent de o anumită substanţă este același pentru care a încercat respectivul drog, anume plăcerea, senzaţia pe care o oferă, subliniază How Stuff Works. Aceste substanţe, odată introduse în organism, acţionează asupra sistemului limbic al creierului, responsabil de mecanismul de recompensare, contribuind la creșterea secreţiei de dopamină chiar și de 10 ori faţă de nivelul normal. În urma acestui proces rezultă acea stare intensă de plăcere. După ce efectul substanţelor dispare, creierul încearcă să restabilească echilibrul, iar acest proces conduce la experimentarea stării de sevraj, caracterizat de durere, depresie și chiar comportament periculos.

Folosirea pe termen lung a substanţelor care oferă senzaţia de plăcere îngreunează sarcina creierului de a secreta cantitatea normală de dopamină, lucru care conduce la „dependenţa fizică”, cea în care individul trebuie să mărească doza pentru a se simţi bine. Această etapă este la un pas distanţă de abuzul de substanţe.

Studii pe șoareci și maimuţe au arătat că drogurile au un efect atât de puternic, încât animalele au preferat să obţină morfină (varianta de laborator a heroinei), neglijând hrana și apa primite, notează BBC Future. Mai mult, șoarecii și-au autoadministrat droguri până ce acestea i-au ucis.

Cu toate acestea, o cercetare efectuată în perioada anilor ’70 de psihologul Bruce K. Alexander, alături de echipa sa de la Universitatea Simon Fraser din Canada a pornit de la ipoteza că nu drogurile provoacă dependenţă în cazul șoarecilor de laborator, ci condiţiile de viaţă. În Rat Park, așa cum este cunoscută cercetarea, oamenii de știinţă au plasat o colonie de șoareci, atât femele, cât și mascului, într-un ţarc de 8,8 metri pătraţi, adică de 200 de ori mai mare decât o cușcă normală. Spaţiul amenajat avea pereţii decoraţi, roţi pentru alergat, cuiburi și suficientă hrană. Este important de menţionat faptul că șoarecii au fost plasaţi împreună în același ţarc, pentru că în general, cuștile mici și singurătatea afectează aceste animale, subliniază BBC Future.

Rezultatele au arătat că șoarecii din Rat Park au consumat de 20 de ori mai puţină morfină decât șoarecii închiși singuri în cuști mici. Șoarecii din ţarcul mare au consumat mai multă morfină doar atunci când în apa care conţinea această substanţă a fost adăugat zahăr, iar creșterea consumului a fost datorat gustului dulce al apei. În schimb, atunci când cercetătorii au adăugat o substanţă care înlătură efectele morfinei, denumită naloxone, șoarecii au consumat mult mai multă apă, lucru care a condus la concluzia că animalele încercau de fapt să evite morfina.

Astfel, atunci când șoarecilor li s-a asigurat un mediu interesant de explorat, alături de alţi șoareci, ei au preferat să se „implice” în diverse „activităţi”, în locul consumului de substanţe care să le provoace plăcere. În plus, într-un alt experiment, șoarecii ţinuţi în cuști normale și forţaţi să consume morfină timp de 57 de zile, au fost mutaţi apoi in Rat Park. Odată ajunși în ţarc, ei au ales să bea apa fără morfină.