Tânăra care a scăpat de pornografie la 26 de ani

640

The Christian Post relatează experienţa unei tinere dependente de pornografie, care a reuşit să se elibereze de viciu, spune ea, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Crystal Renaud avea doar 10 ani când a văzut prima dată o revistă pornografică. Fascinaţia ei pentru acest tip de materiale a crescut odată cu timpul, fata ajungând ca, adolescentă fiind, să apeleze la serviciile sexuale ale unui necunoscut.

Tânăra povesteşte că, aşteptând în camera de hotel, a avut un moment de luciditate în care s-a întrebat cum a ajuns să îşi dorească să facă "ceva atât de necugetat şi posibil periculos." S-a rugat atunci ca dacă Dumnezeu există, să facă persoana care bătea la uşă, să plece. Aşa s-a întâmplat.

La ceva timp după acest episod, tânăra a cunoscut o femeie creştină care i-a mărturisit că şi ea s-a luptat cu acelaşi tip de dependenţă. Împreună cu noua ei prietenă, Crystal a făcut un pact de responsabilitate, promiţând să nu mai vizioneze nimic pornografic. Şi a reuşit. Câţiva ani mai târziu, tânăra a înfiinţat portalul "Dirty Girls Ministries", prin care a dorit să vină în sprijinul femeilor care se confruntă cu adicţia de pornografie şi nu au cui să ceară ajutor.

Nemulţumită de faptul că bisericile nu tratează suficient poblema pornografiei, sau o abordează doar din perspectiva masculină, Crystal a demarat un proiect de conştientizare care s-a finalizat cu publicarea unei cărţi, intitulate "Dirty Girls Come Clean" (Fetele murdare înving dependenţa). În cartea ei, Chrystal spune că aproximativ 25% din femeile creştine suferă de patima pornografiei şi că 70% dintre acestea nu-şi vor mărturisi niciodată dependenţa.

Răspândirea obiceiurilor pornografice între creştini a fost asumată ca o problemă de rezolvat şi de către Craig Gross, fondatoul Bisericii XXX. Acesta a declarat pentru CP că, dacă pentru bărbaţi pornografia este o metodă "rapidă şi uşoară" de satisfacţie, pentru femei ea este o formă de evadare. Bărbaţii tind să fie mai degrabă vizuali, în timp ce femeile caută pornografia ca un substitut pentru intimitatea emoţională. De aceea, femeile trebuie să lupte cu pornografia pe alt front decât bărbaţii.

"Pornografia şi adicţia sexuală per ansmablu nu se referă aproape niciodată strict la sex," susţine Crystal, din experienţă. "E vorba de o tulburare esenţială a initimtăţii. Răni profunde care nu s-au vindecat şi care sunt tratate într-o maneră greşită. Femeile dependente de pornografie nu au reuşit să facă faţă durerii din vieţile lor, e convinsă tânăra. "Dacă simţi un gol în inima ta, poate că e pentru prima dată când realizezi cât de mare e nevoia ta după Dumnezeu. Dacă te confrunţi cu o dependenţă care te lasă neputincioasă, nu-ţi mai rămâne decât să te bazezi pe Dumnezeu şi vei putea învinge," transmite Crystal femeilor.

Potrivit ABC News, 78% din femeile dependente de pornogarfie au fost abuzate sexual sau neglijate de familie.