„Spiritul anului 2012", conform Facebook, Google şi Twitter

13

Dacă nu îţi aduci aminte tot ce te-a marcat în anul 2012, Facebook, Twitter şi Google tocmai au lansat raporturile lor anuale, sub forma unui tip de rezumat, ce la Google poartă numele de „Zeitgeist", sau „spirit al vremurilor".

Social media, combinat cu abilitatea de a căuta şi găsi informaţii aproape instantaneu, a adus împreună de multe ori sute de mii de utilizatori ai Internetului, în jurul unui foc de tabără virtual, fiecare împărtăşindu-şi poveştile prin imagini, text, videoclipuri.

Moartea accidentală a lui Whitney Houston a fost cel mai căutat trend pe Google, a generat mai mult de 10 milioane de comentarii pe Twitter şi a devenit al treilea eveniment pe Facebook (SUA), în anul 2012. Uraganul Sandy a generat mai mult de 20 de milioane de comentarii pe Twitter, a fost al patrulea eveniment pe Facebook (SUA) şi a fost evenimentul de top pe Google. Videoclipul piesei „Gangnam Style", a starului pop sud-coreean Psy, a devenit celebru într-un timp record, ocupând locul al doilea în topul căutărilor pe Google la nivel global şi a devenit cel mai vizionat videoclip din toate timpurile de pe YouTube.

Google dezvăluie „Zeitgeist" explorând miliarde de interogări pe motorul său de căutare. Google defineşte trendurile drept acele căutări care au generat cel mai mare trafic pe o anumită perioadă din 2012, comparată cu 2011.

În baza căutărilor efectuate din România, cele mai căutate trei persoane în 2012 sunt: Whitney Houston, Adrian Năstase, Lucian Bute, relatează Ziarul Financiar. În ceea ce priveşte tendinţele de căutări, pe primele trei locuri se află Creative Monkeyz, Rezultate Bacalaureat şi Mercador. Românii au căutat cel mai mult filmul „Ice Age 4", jocul „Ferma Veselă" şi răspunsuri la întrebarea „ce este iubirea?".

Deşi social media şi motoarele de căutare servesc unor scopuri diferite, până la urmă ambele relevă despre ce vorbeşte lumea la un moment dat. Conform CNN, mai mult de două treimi din adulţii americani care folosesc Internetul sunt prezenţi în social media. Conform unui studiu recent Pew Internet and American Life Project, mai multe femei folosesc social media decât bărbaţi, ce ar putea explica faptul că romanul „Fifty Shades of Grey" este a patra cea mai citită carte pe Facebook, conform rezultatelor din SUA. Mai mult de 90% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 29 de ani folosesc social media, deci nu ar trebui să ne surprindă că trilogia „Hunger Games" este în top 3 cele mai citite cărţi, iar filmul omonim este chiar nr.1 pe Facebook (SUA).

Facebook a împărţit tendinţele din 2012 pe mai multe categorii: evenimente, cele mai ascultate melodii, filme, cele mai citite cărţi, tehnologie, persoane publice, politica, televiziune, sport, check-ins, toate aceste categorii fiind valabile pentru Statele Unite, şara cea mai profund analizată. În afară de Statele Unite, mai sunt oferite în rezumat tendinţele din Australia, Brazilia, Canada, Germania, Spania, Franţa, India, Italia, Marea Britanie şi Rusia.

Tendinţele pe Twitter par să indice o demografie mai diversă. Cele mai populare comentarii au venit de la preşedintele american Barack Obama, care sărbătoarea „încă patru ani", din partea cântăreţului Justin Bieber, deplângând moartea unui pacient de cancer şi a jucătorului NFL, TJ Lang.