Reacţionăm la ceea ce se întâmplă în jur în multe feluri, dar în singura manieră potrivită reacţionăm cel mai rar.
Altfel spus, atunci când nu suntem prea concentraţi pe propria persoană și se întâmplă să aflăm de existenţa unor tragedii, drame personale, știri îngrijorătoare, nevoi disperate ne emoţionăm, dăm un like, spunem mai departe, vărsăm o lacrimă – și căpătăm aproape întotdeauna sentimentul că am ajutat sau contribuit indirect la îmbunătăţirea situaţiei.
Cel mai adesea însă nu facem nimic clar pentru a contribui sau ajuta într-o manieră directă. Vă rog să combateţi cu toate argumentele posibile fraza anterioară! Cel mai probabil, în cele mai multe cazuri, va fi imposibil. Din păcate.
Aceasta este de fapt cea mai mare problemă a comunităţilor umane – prea puţini chiar fac ceva. Și, din nefericire, pe cei care fac îi privim adesea ca pe un soi ciudat de oameni, pe de o parte, demni de apreciere, pe de altă parte, deloc de invidiat.
Oamenii care se sacrifică pentru alţii au parte în mintea noastră de un amestec de apreciere născută din vinovăţie și de prejudecată depreciativă, care îi plasează într-un cerc al inadaptaţilor, al nerealizaţilor, al celor care trăiesc pentru alţii fiindcă nu au avut puterea să trăiască cu succes pentru ei. Cumva sunt percepuţi ca peștii sanitari ai acvariului, utili, dar neimitabili. Și aici se vede schizofrenia reacţiilor noastre – putem inventa gale și premii pentru asemenea oameni, îi putem aprecia la scenă deschisă și, totuși, în inima noastră sau în cercurile de taină, să îi desconsiderăm.
N-am putut să nu fac legătura cu predicile și pildele lui Iisus și să nu mă las dus mai departe de valul conexiunilor. Când a vorbit despre Împărăţia cerurilor, Iisus i-a inclus în ea doar pe cei care fac. Nu și pe cei care vorbesc, se emoţionează, dau like sau premii. Este extrem de cuprinzător pasajul biblic bine-cunoscut: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă și nu Ţi-am slujit?“ (Matei 25:44) Aceasta va rămâne pururi mirarea celor care vorbesc, scriu, dar nu fac. Suntem în pericolul de a fi printre ei mult mai mulţi decât suntem dispuși probabil să recunoaștem. Și nu e o postură fără mari consecinţe. Înţeleg asta fie și doar din cuvintele pe care Iisus le adresează celor în cauză: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor (…)“ (Matei 25:41)
