ADRA a inaugurat o nouă casă în cadrul proiectului „În sfârşit acasă”

56

Serghei şi Aliona Tverdohleb, care locuiesc în localitatea Sângerei, Republica Moldova, au primit miercuri, 23 octombrie, o casă construită de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România. 

Seghei are 44 de ani şi de mai bine de 20 de ani, din cauza problemelor de sănătate pe care le are, a fost ţintuit într-un scaun cu rotile. În ciuda situaţiei sale, este un om optimist, care caută fericirea lui şi a familiei.

Serghei şi-a realizat serviciul militar în Afganistan, iar la întoarcerea sa în Republica Moldova a continuat să activeze în trupele cu destinaţie specială. În anul 1991 a suferit un accident care s-a soldat cu o fractură de coloană. În ciuda intervenţiilor medicale, nu a fost posibilă reabilitarea totală, motiv pentru care Serghei va sta pentru tot restul vieţii într-un scaun cu rotile.

Familia Tverdohleb avea nevoie de o locuinţă adaptată nevoilor unei persoane cu dizabilităţi locomotorii. ADRA a aflat de situaţia acestei familii şi a inclus-o între cele cinci familii beneficiare ale proiectului „În sfârşit acasă". ADRA, împreună cu voluntarii veniţi din România, Austria, Spania, Republica Moldova, a construit în doar trei săptămâni casa de care familia Tverdohleb avea atâta nevoie.

La inaugurarea casei au fost prezenţi alături de ADRA România o parte din voluntari, autorităţile locale şi postul de televiziune Speranţa TV. Cu lacrimi în ochi, Serghei declara cu această ocazie: „Nu voi uita niciodată această zi de 23 octombrie 2013 pentru că azi, exact în ziua cănd împlinim opt ani de căsătorie, am primit cadou o aşa casă frumoasă, dar, în acelaşi timp, am primit în dar şi nişte prieteni minunaţi, pe voi, toţi cei care ne-aţi ajutat".

În perioada următoare, ADRA România va inaugura şi celelalte case sociale construite în vara acestui an, în cadrul aceluiaşi proiect.

Mai multe detalii despre proiect și cei implicaţi puteţi afla din emisiunea „Jurnal de credinţă" de la Speranţa TV, care va fi difuzată vineri, 9 noiembrie 2013, începând cu ora 21:00.