Românii, la jumătatea topului carităţii

10

Peste 38% dintre români donează bani şi fac voluntariat în timpul lor liber, în fiecare an. Alţi 7% afirmă că donează diverse bunuri pentru cauze caritabile.

GfK Verein a realizat un studiu despre voluntariat şi cauze caritabile, în 14 ţări ale lumii. Studiul a fost realizat în primăvara acestui an, fiind chestionate 13.950 de persoane cu vârste peste 15 ani.

Peste jumătate dintre români nu se implică însă în cauze caritabile, motivele acestei lipse de implicare fiind diverse. Astfel, 36% dintre români susţin că nu îşi permit să se implice în astfel de proiecte, iar 19% admit că nu sunt interesaţi de cauzele caritabile.

Două treimi dintre români donează, anual, între 1 şi 200 de euro pentru cauze caritabile, respectiv pentru ONG-uri care ajută copiii, pentru organizaţii religioase şi pentru proiectele de ajutorare a celor din zonele calamitate. Alţi 6% dintre români donează anual sume cuprinse între 200 şi 500 de euro.

Studiul GfK arată că, în ciuda situaţiei economice dificile, România se află la jumătatea clasamentului mondial atunci când este vorba despre bani donaţi cauzelor caritabile. Foarte generoşi se arată olandezii, britanicii şi suedezii. În majoritatea ţărilor, jumătate dintre cei implicaţi în cauze caritabile sunt motivaţi de convingerile lor religioase sau de valorile personale (47% în România).

(Foto: ronduldesibiu.ro)