Viaţa condusă de aplicaţiile pe telefon

111

„Există o aplicaţie pentru asta" este o mai mult decât o propoziţie pe buzele fiecărui deţinător de smartphone, ci în Statele Unite a ajuns chiar un stil de viaţă, scriu jurnaliştii CSMonitor.

„Îmi folosesc telefonul şi atunci când dorm", spune Amanda Soloway. În fiecare seară ea porneşte o aplicaţie de pe iPhone care se numeşte Sleep Cycle, după care îşi pune telefonul sub pernă şi se culcă. Aplicaţia monitorizează ciclurile de somn şi telefonul o trezeşte la momentul optim într-un cadru de timp de 30 minute presetat de ea.

Înainte să se pregătească de serviciu, verifică vremea, verifică ultimele veşti de pe Facebook şi se uită dacă a mai primit e-mailuri peste noapte. Toate aceste folosind telefonul. Când pleacă, îşi pune căştile în urechi şi caută muzică în Sound Cloud. După câteva ore, telefonul vibrează pentru a o atenţiona că peste 10 minute are o întâlnire importantă.

Soloway are în total peste 100 de aplicaţii pe telefonul mobil, fiecare servind unui scop diferit. Îşi depozitează banii prin aplicaţia de la Bank of Ameirca, găseşte orarul autobuzelor prin OneBusAway, se joacă Bejeweled când se plictiseşte, îşi face lista de cumpătăruri pe ZipList, trimite mesaje prietenilor gratuit prin WhatsApp şi îşi editează fotografiile cu 18 aplicaţii diferite.

Deşi articolul celor de la CSMonitor vizează milioane de americani care se bazează pe telefoane sau tablete pentru activităţile de zi cu zi, fără nicio problemă, ideea poate fi extinsă la orice deţinător de smartphone, fie el iPhone, sau altă marcă. În consecinţă, vizează şi vieţile a mii de români, care folosesc o mare parte din aceleaşi aplicaţii pe telefon ca şi americanii.

Conform firmei Flurry, care monitorizează folosirea aplicaţiilor, lumea a adoptat smartphone-urile şi tablete de 10 ori mai repede decât a îmbrăţişat calculatoarele personale în anii 1980, de două ori mai repede decât s-a conectat la internet în anii 90 şi de trei ori mai repede decât şi-a făcut cont pe reţelele de socializare.

În 2008, Apple a deschis App Store, o piaţă online unde programatori din toată lumea pot să îşi vinde aplicaţiile pe care le dezvoltă. Apple umărea procesul, cerând ca fiecare aplicaţie să se supună unei analize, dar în acelaşi timp ţinea porţile digitale deshise. Programatori pentru iPhone şi pentru Android, de la Google, puteau numai să profite de unelte care nu se găseau la calculatoarela personale: ecran tactil, senzori, cameră, conexiunea la internet, urmărirea locaţiei şi până la urmă faptul că oamenii poartă aceste gadget-uri cu ei tot timpul. Aşadar, în scurt timp, aplicaţiile inspirate din nevoile de zi cu zi, au intrat în vieţile oamenilor.

Matthew Ablon îşi foloseşte telefonul Android pentru a se menţine în formă. Proaspăt student la facultate, el le povesteşte celor de la CSMonitor că nu i-a plăcut niciodată să alerge în liceu, i se părea foarte monoton, plictisitor. O singură aplicaţie l-a făcut să se râzgândească.

Ablon a cumpărat cu 8 dolari aplicaţia Zombies, Run!, o aplicaţie care motivează oamenii să alerge, apelând la dorinţa lor darwiniană de a fi atacaţi de zombi. În timp ce Ablon aleargă, aplicaţia mixează elemente audio dintr-un joc de acţiune şi îi întrerupe playlist-ul normal de muzică, cu instrucţiune. De exemplu, primeşte vestea că a dat peste provizii (imaginare) pe care poate să le distribuie unor supravieţuitori care locuiesc în apropriere. Dar înainte să poată duce proviziile trebuie să măreacsă ritmul pentru a ieşi din zona cu zombi. Aplicaţia, deşi mai scumpă decât altele care au acelaşi scop „face fiecare ban", spune Ablon, care aleargă acum până la 4 kilometri, de două ori pe săptămână, urmărit de zombi imaginari.

În mod sigur este un mod cel puţin ciudat de a încuraja obiceiuri bune, dar este şi eficient. Cel puţin aşa crede guvernul britanic. Când aplicaţia a depăşit un sfert de milion de descărcări, Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie i-a angajat pe cei care au creat aplicaţia să dezvolte una pentru publicul larg (fără tema cu zombi). Proiectul va fi anunţat la primăvară.