Cel mai îngrijorător aspect al poluării „made in China”

99

Potrivit celor mai recente informaţii, China arde aproape tot atâta cărbune cât tot restul lumii la un loc. Și, în ciuda eforturilor impresionante ale Beijingului de a introduce și a folosi energia regenerabilă, cota de utilizare a cărbunelui în China continuă să crească, avertizează o analiză publicată de revista Time.

Poluarea din Beijing este întreţinută la un nivel ridicat de activitatea a numeroase centrale termice care funcţionează pe bază de cărbune. Industria şi circulaţia automobilelor contribuie masiv la menţinerea poluării în orașul chinez.

Interesant este că efectele poluării provocate de industria transporturilor se resimt și asupra industriei. La sfârșitul anului 2011, autorităţile de la Beijing au confirmat că au fost nevoite să anuleze sute de zboruri în 24 de ore, din cauza poluării aflate la un nivel calificat de ambasada SUA drept „periculos".

În cifre, poluarea urbană ucide un milion de persoane pe an, conform datelor oferite de ONU. În același timp aproximativ un miliard de oameni din cei care trăiesc în mari aglomerări urbane sunt afectaţi de poluare.

Un alt studiu, efectuat de cercetători belgieni și citat de USA Today, a arătat că poluarea aerului provoacă același număr de infarcte ca și factori de risc precum epuizarea fizică, consumul de alcool și cafea.

La ora actuală mai mult de jumătate din populaţia lumii trăiește la oraș, iar numărul va crește semnificativ în următorii ani. În acest context calitatea aerului și a condiţiilor de viaţă în zona urbană devin factori cheie în discuţiile privind sănătatea omenirii.

Nu mai puţin de 16 din cele mai poluate 20 de orașe ale lumii se află în China. Bucureștiul este una dintre cele mai poluate capitale ale Europei, 70% din poluarea urbană provenind de la autoturismele aflate în trafic. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, publicat în 2011, cu un nivel de poluare de 38,2 mg/m3, capitala noastră întrece atât Budapesta (33,7mg/m3), cât și Barcelona (27mg/m3).

Există, desigur, și un motiv pentru care cărbunele este atât de utilizat în China (ca și în restul lumii): este foarte ieftin. Acesta este și motivul pentru care nici China, nici alte economii aflate în dezvoltare, nu vor renunţa prea ușor la cărbune.

Exploatarea masivă a resurselor naturale are efecte dintre cele mai neplăcute. Conform studiului Situation and Policies of China's Rare Earth Industry, publicat în vara anului trecut, China a plătit un preţ scump pentru exploatarea metalelor, iar acum a decis să reducă producţia, ceea ce ar însemna preţuri mai mari la toate produsele care se fac din aceste material precum telefoane, televizoare, echipamente cu raze X, calculatoare, turbine eoliene, baterii electrice auto şi alte produse de acest gen.