Opţiunea „radar” a unui smartphone împiedică lansarea lui în India

69

Prin intermediul smartphone-urilor, ţinem astăzi în mână tehnologie la care, până nu demult, aveau acces doar anagajaţii serviciilor de informaţii. Iar companiile IT&C contribuie tot mai mult la transformarea și liberalizarea accesului la astfel de tehnologii, intrând uneori în conflict cu priorităţile statelor. Așa se face că, în India, compania Google a decis să nu lanseze smartphone-ul Pixel 4, din motive care, speculează analiștii, ţin de aplicaţia Motion Sense a telefonului, care folosește o frecvenţă radar interzisă în India.

Reprezentanţii companiei Google au anunţat că au luat în calcul oportunitatea de a aduce Pixel 4 pe piaţa indiană, una dintre pieţele cu cea mai rapidă creștere din lume și în care sistemul de operare Google Android domină preferinţele utilizatorilor.

Chip-ul de radar Soli, care detectează mișcarea, permite ca Pixel 4 să fie controlat prin gesturi, utilizatorii putând să schimbe melodii sau să gliseze ecrane fără să atingă receptorul.

De asemenea, este folosit pentru a permite telefonului să capteze mișcarea din mediul său imediat pe o rază de 180 de grade. Lucrul acesta contribuie la îndeplinirea mai multor funcţii, între care pornirea ecranului și a altor circuite doar atunci când detectează pe cineva în apropiere, prelungind astfel durata de funcţionare a bateriei între încărcări.

„Este o chestie, clar, interesant de explorat, dar este fix chestia care nu va funcţiona în India, probabil deoarece companiile nu au voie să folosească echipamente asemănătoare radarului. Chip-ul radar folosit pe telefoanele Pixel 4 este foarte mic, dar s-ar putea să fie totuși ceva nepermis. Cel puţin asta bănuim”, a declarat pentru BBC Mala Bhargava, jurnalistă specializată pe subiecte de tehnologie.

„Ce surprinde în cazul acesta este faptul că Google nu s-a gândit la o alternativă, având în vedere fezabilitatea limitată a Proiectului Soli… Compania nu pare să fi depus eforturi prea mari pentru a lansa telefonul fără Soli sau pentru dezactivarea acestuia în ţările în care banda de frecvenţă nu este disponibilă”, nota ziarul Times of India.

„Faptul că Google nu reușește să realizeze că o funcţie definitorie precum Soli nu va funcţiona peste tot arată încă o dată cât de incompetentă este compania la hardware”, a arătat un alt site web.

„Telefoanele Pixel Google sunt așteptate cu nerăbdare pentru că au câteva lucruri pe care le iubesc cu adevărat pasionaţii de tehnologie. În primul rând, există simpla experienţă a utilizării Android, cu cele mai noi funcţii și actualizări ulterioare în timp util. În al doilea rând, există fiorul acela de a deţine un smartphone care este la vârful tehnologiei software. Și al treilea și cel mai important este camera telefonului, care e revoluţionară”, a spus Bhargava.

Camera Pixel 4 a fost prezentată de Google ca fiind capabilă să ia genul de imagini de astrofotografie care în trecut necesitau un kit specializat.

În luna mai, Departamentul de stat american transmitea o avertizare cu privire la dispozitivele high-tech bănuite că ar interfera cu obiectivele de securitate naţională. „Guvernul Statelor Unite are îngrijorări serioase cu privire la orice produs tehnologic care adună date din SUA și apoi ajung pe teritoriul unui stat autoritar, ce le permite serviciilor sale de informaţii să aibă acces la aceste date. Acest lucru se aplică și pentru dispozitivele de zbor fără pilot, capabile să colecteze și să transfere date sensibile despre indivizi și despre operaţiunile entităţilor americane.” Declaraţia venea și pe fondul unui război economic între SUA și China, iar analiștii bănuiau că aceasta vizează compania chineză DJI. Anterior, Huawei și ZTE fuseseră luate în vizor, la nivel public, de autorităţile americane.