Rusia cenzurează internetul

127

O lege controversată cu privire la aşa-numitele liste negre cu site-uri Internet a intrat în vigoare sâmbătă în Rusia şi are scopul oficial de a-i proteja pe minori contra informaţiilor „periculoase". Observatorii se tem însă că actul normativ are ca obiectiv cenzurarea internetului în Rusia.

Legea va conduce la înfiinţarea unui registru federal de reglementare a activităţii site-urilor internet ce conţin informaţii interzise prin lege şi obligând proprietarii sau furnizorii de acces la acestea să le închidă. Potrivit RIA Novosti, autoritatea de supraveghere va atribui unei organizaţii non-profit responsabilitatea monitorizării conţinutului site-urilor, care va întreprinde şi demersurile pentru închiderea lor. Pe lista neagră se vor găsi site-urile ce difuzează pornografie cu caracter pedofil, promovează consumul de droguri şi dau sfaturi referitoare la comiterea unui act de suicid. 

Cu toate că iniţiativa este lăudabilă, mai mulţi observatori interni suspectează că autorităţile doresc să cenzureze spaţiul virtual în Rusia. Temerile lor se bazează pe faptul că, de trei luni de când a revenit la Kremlin, Vladimir Putin a întărit controlul asupra societăţii civile ruse.

Iniţial, Putin a iniţiat o lege care cataloghează drept „agenţi străini" organizaţiile neguvernamentale ce primesc finanţare din străinătate şi plasează sub o supraveghere strictă aceste ONG-uri, precum şi 'activitatea lor politică'. O altă lege controversată prevede amenzi grele pentru organizatorii manifestaţiilor neautorizate.