drama

Consecinţele dramatice ale unei intenţii bune

În România, aproape jumătate din numărul deţinuţilor este format din recidiviști, lucru care demonstrează carenţele sistemului de justiţie penală. Iar dacă sistemul nu este bun, trebuie împrumutat unul din altă parte, care și-a demonstrat eficienţa. Și dacă vine vorba despre ţări model din Europa, atunci ţările nordice sunt pe primul loc, căci acolo politicile sociale sunt atât de bine puse la punct, încât nordicii sunt cei mai fericiţi oameni de pe planetă, conform unui sondaj nou. Un caz recent însă arată că lucrurile nu stau chiar așa și că sistemul de încarcerare practicat de nordici nu este infailibil.

Ce rămâne în urma unui viol trecut cu vederea

În toiul zilei, la ora 4 după-amiaza, pe un bulevard aglomerat din centrul Capitalei, o tânără a fost acostată de un individ, luată cu forţa, sub ameninţarea cuţitului, și violată. Deși tânăra a încercat să semnaleze situaţia și a plâns încontinuu, „trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei", a relatat Europa FM.

Dragoste până ce moartea (nu) îi va despărţi – o fotografie care a şocat lumea

Multe fotografii au fost făcute printre dărâmăturile clădirii din Bangladesh, sub care au murit peste 1.000 de persoane. Însă una singură a făcut înconjurul lumii şi a arătat drama tulburătoare a unei îmbrăţişări de moarte.

Experţi: copiii îşi revin foarte greu după o dramă

În lumina tragediei de săptămâna trecută, de la şcoala Sandy Hook, din Newtown, Connecticut, se ridică o întrebare: cum se descurcă de fapt copiii, care nu vor să vorbească deloc despre cele întâmplate?

Fotografia care dă speranţă României

O poză a făcut înconjurul Internetului și a dat speranţă României. În drumul lui spre muncă un bărbat s-a oprit într-un plafar să își cumpere o pâine de secară. Acolo a fost întâmpinat de o scenă care l-a impresionat atât de mult încât a trebuit să îi facă o poză. Un băieţel stătea desculţ, în pantaloni scurţi şi tricou în faţa tejghelei și cu un pix în mână încerca să înveţe să scrie de la farmacistă.

Drama unui creștin dependent de pornografie

„Numele meu este John și am fost dependent de sex. Cred în moartea și învierea lui Iisus Christos și sunt căsătorit cu o femeie uimitoare și frumoasă, cu credinţă în Dumnezeu.” Așa își începe confesiunea John Buckingham, un profesor american de engleză, care a povestit revistei Relevant lupta sa pentru a învinge dependenţa de pornografie.