Etichetă: Guantanamo
Inculpaţii în dosarul atentatelor din 11 septembrie cer renunţarea la pedeapsa cu moartea
Avocaţii celor cinci acuzaţi pentru comiterea atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 au cerut să se renunţe la pedepsa cu moartea. Aceştia au făcut trimitere la Convenţia ONU împotriva torturii, care condamnă relele tratatemente suferite de clienţii lor în timp ce erau deţinuţi în închisori secrete ale CIA, înainte de a ajunge la Guatanamo.
Human Rights Watch: George W. Bush ar trebui anchetat pentru tortură
Patru oficiali de rang înalt american ar trebui aduși în faţa justiţiei pentru folosirea torturii în cazul suspecţilor de terorism, e de părere Human Rights Watch. Cei patru sunt nimeni alţii decât fostul președinte George W. Bush, fostul vice-președinte Dick Cheney, fostul ministru al apărării Donald Rumsfeld și fostul șef CIA George Tenet.
Lider Al Qaida: jihadul e mai presus de sex
Unul dintre cei mai importanţi membri Al Qaida, aflat în prezent în detenţie la Guantanamo Bay, își administra injecţii „care provoacă impotenţă” pentru a nu fi „distras” de femei, scrie The Telegraph, citând un document intern al închisorii.










