Etichetă: king james version

Biblia din care a citit Shakespeare

Cei care au tradus Biblia nu și-au imaginat că avea să fie tipărită în peste un miliard de exemplare sau că ar fi relevantă chiar și în „era social media".

O ediţie rară a Bibliei King James a fost descoperită întâmplător

Exemplarul găsit de Universitatea din oraşul Stevenson, Maryland, face parte din cele 175 de copii ale primei ediţii tipărite a acestei traduceri.

Documentar despre Biblia King James

Lionsgate lansează filmul documentar „KJB: The Book That Changed the World" pentru a marca aniversarea a 400 de ani de la publicarea Bibliei King James.

A fost descoperită o Biblie originală KJV

La biserica St. Laurence din Hilmarton, Marea Britanie, a fost descoperit un exemplar original al Bibliei engleze tipărite în timpul regelui James I, din anul 1611.

Secularii sunt nemulţumiţi de lectura Bibliei la BBC

BBC va dedica aproape o zi întreagă lecturii din Biblie (traducerea King James), la Radio 4, cu prilejul aniversării a 400 de ani de la publicarea acestei traduceri.

Versiunea Autorizată a Bibliei împlinește 400 de ani

Marea Britanie a început pregătirile pentru aniversarea a 400 de ani de la apariţia traducerii „Versiunea Autorizată” a Bibliei.