moaste

Relicvele – miracolul credinţei sau iluzia ei

13 octombrie 1247. La catedrala Westminster, din Londra, mulţimea aștepta cu sufletul la gură dezvăluirea unui mare mister.

Moaștele sfinţilor și înduplecarea lui Dumnezeu

Privite de către unii în mod ironic, de alţii – cu extaz, pelerinajele la moaște continuă să suscite interes, dar și o sumedenie de întrebări. Dincolo de variaţiile care depind de loc și cultură, există un element comun al acestui fenomen religios: nevoia de înduplecare a Divinităţii.

Moaştele apostolului Petru, expuse în premieră în public

Vaticanul a anunţat că intenţionează să expună ceea ce se crede că ar fi osemintele apostolului Petru. Acestea vor fi scoase pentru prima dată din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele, pentru a fi expuse în public.

Cingătoarea Fecioarei înghesuie curioşii la uşa bisericii

Peste 280.000 de persoane au venerat cingătoarea Fecioarei Maria, în perioada în care acesta a fost găzduită în Catedrala "Christos Mântuitorul" din Moscova. Media timpului de aşteptare pentru a vedea cingătoarea a fost de 24 de ore.

Moaștele patronului obiectelor pierdute au fost găsite

Un furt cel puţin inedit, petrecut la începutul săptămânii a făcut furori în presa internaţională. Moaștele Sfântului Anton, considerat de credincioșii ortodocși și catolici patronul obiectelor pierdute, au fost furate dintr-o biserică din sudul Californiei.

Cele 6 ipostaze ale creștinului din România

Publicaţii fără apartenenţă religioasă au oferit zilele acestea suplimente explicit religioase. De la publicaţii sportive și tabloide la ziare quality, acestea le-au oferit cititorilor cărţi pentru copii, filme religioase sau chiar Biblia. Și revista Historia vine cu un conţinut editorial de sezon, o analiză a contextului religios românesc care să vină ca un răspuns la întrebarea: „De ce suntem ortodocși?" 

Un film pretinde descoperirea piroanelor din crucea lui Iisus

Înainte de lansarea filmului „The Nails of the Cross" apar dezbateri cu privire la o nouă descoperire arheologică. De data aceasta sunt prezentate publicului două dintre cuiele folosite la răstignirea lui Iisus Christos. 

Până la Dumnezeu, te mănâncă… relicvele

Reiterarea drumului către moaşte devine o obişnuinţă şi calea cea mai scurtă spre uitarea şi înlocuirea lui Dumnezeu cu formele prin care este reprezentat.