propunere

Cum știi că e cazul să spui „Nu”

Înainte de a răspunde pozitiv sau negativ unei propuneri, este necesar să îţi pui trei mari întrebări, susţine dr. Heidi Reeder, profesor asociat de comunicare la Universitatea de Stat Boise. Metoda, denumită de ea „Testul GPS”, este esenţială pentru obţinerea maximului de beneficii, pentru a avea succes și a fi fericit.

Bill Gates propune taxa "Robin Hood" la G20

Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, a propus ieri la Cannes statelor din G 20 instituirea unei taxe pe tranzacţiile de acţiuni şi obligaţiuni, pentru strângerea a 48 de miliarde de dolari care să ajute la combaterea sărăciei la nivel mondial, potrivit The Guardian.

Musulmanii cer excluderea Shariei din curţile americane

O coaliţie de organizaţii musulmane din Statele Unite susţin că nu doresc să trăiască sub legea islamică (Sharia), de aceea cer interzicerea judecării proceselor după această lege în curţile americane de justiţie.

Preoţii anglicani nu se vor mai implica în politică

Sinodul General al Bisericii Anglicane se apropie de interzicerea imixtiunii politice a clerului.

Senatul a respins folosirea termenului „ţigan”

Proiectul de lege iniţiat de către deputatul PDL Silviu Prigoană privind înlocuirea în actele oficiale a termenului „rom” cu cel de „ţigan„ a fost respins miercuri de către Senat, cu 51 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă şi cinci abţineri.