spatiu public

Timpul în care toată lumea urăște pe toată lumea

Cu toţii am trecut prin momente de reverie, când ne-am imaginat cum ar fi dacă ne-am întâlni faţă în faţă cu vreun politician sau persoană oficială cu care nu suntem de acord (cel puţin). Ce i-am spune? Ce i-am face? Am încerca să o convingem în mod civilizat că greșește? Sau doar ne-am exprima liber frustrările, încercând cumva să o pedepsim?

De ce nu fumez calumetul cu primarul Constanţei

Radu Mazăre, primarul Constanţei, nu e de acord cu o iniţiativă legislativă pentru interzicerea fumatului în spaţiul public. Argumentele domnului Mazăre au darul de a ne uimi. „Sunt de părere că pentru promovarea turismului în România trebuie să existe cât mai puţine restricţii", a declarat edilul constănţean.