Etichetă: supunere
Daniel, omul ales de Dumnezeu
Daniel a făcut din Dumnezeu izvorul puterii sale, iar teama sfântă de Dumnezeu îi călăuzea toate deciziile și toate împrejurările vieţii.
De ce să (nu) Îi cerem semne lui Dumnezeu
În Israelul antic, Marele preot avea încrustate pe efod două pietre, numite Urim și Tumim. Ori de câte ori preotul era întrebat care este voia lui Dumnezeu cu privire la o anumită problemă, el căuta răspuns la Dumnezeu. Iar răspunsul venea prin piatra care începea să strălucească – cea din stânga indica permisiunea divină, iar...
În vremuri nesigure, liniștea sufletească este pentru aici și pentru acum
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27)
Cum pot fi determinaţi oamenii să se supună regulilor sociale
Cercetătorii elveţieni au descoperit că stimularea electrică a creierului îi poate determina pe oameni să se supună, ori să disconsidere normele sociale privind comportamentul în anumite situaţii, arată Live Science.













